27 de morți din cauza vaccinului. Metoda românească din 2008, aplicată în Coreea de Sud
23 oct, 11:59
Încrederea în siguranța vaccinării a devenit esențială în acest an, când omenirea așteaptă descoperirea unei soluții farmacologice pentru ieșirea din criza pandemică.
de  Val Vâlcu
Vaccin   FOTO: pixabay

Mișcarea anti-vaccinistă încearcă, însă, discreditarea vaccinării, din considerente ideologice, religioase sau comerciale. Să nu ne ascundem: o parte însemnată a celor ce luptă împotriva medicinii alopate fac profit din vânzarea unor remedii naturiste sau a unor suplimente alimentare.

O metodă de discreditare a vaccinării testată cu succes în România, în 2008, a fost activată în prezent în Coreea de Sud. Astfel, pentru a speria publicul și a reduce încrederea în vaccinare e  folosit tocmai sistemulde monitorizare și asigurare a siguranței vaccinurilor.

Spre deosebire de soluțiile naturopate, care nu sunt supuse testelor de siguranță și eficacitate, medicamentele și vaccinurile trebuie să treacă prin teste riguroase, ulterior fiind activate sisteme de monitorizare a efectelor adverse, în totate statele civilizate.

Campanie împotriva vaccinului HPV, în 2008

În 2008, antivacciniștii au generat un fake-news pornind de la o un document VAERS, privind reacțiile adverse înregistrate după administrarea vaccinului HPV în SUA. Un ziar din România, considerat quality la vremea aceea, a publicat pe prima pagina știrea că 27 de persoane au murit după administrarea vaccinului HPV. Era o minciună prin omisiune: două rânduri mai jos, se menționa că au fost investigate cazurile raportate și  niciunul dintre decese nu are drept cauză vaccinul. Cele 27 de persoane care muriseră  în intervalul monitorizat suferiseră accidente de trafic, morți violente (după agresiuni, schimb de focuri) sau muriseră din cauza unor supradoze. În câteva cazuri, raportările erau false (de exemplu fusese anunțată moartea tinerei…Ronald Reagan).

Știrea falsă a fost rostogolită pe rețelele sociale, preluată de alte publicații și site-uri, dezbătută în talkshow-uri. Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, principala afecțiune oncologică a femeilor din România, a fost compromisă.

Cum funcționează VAERS

Metoda de discreditare pare a fi folosită, acum,  în Coreea de Sud, unde s-ar fi raportat 13 decese la persoane vaccinate anti-gripal. Dat fiind interesul pentru subiect, în acest an pandemic, știrea generată la Seul a fost rapid preluată de presa internațională. Ulterior, autoritățile au explicat că decesele nu au legătură cu vaccinul. Statistic, este inevitabil să apară un număr de decese în rândul populației vaccinate, când vorbim de milioane de oameni, care au diverse patologii, iau alte medicamente, desfășoară activități de risc,  pot suferi accidente domestice sau la locul de muncă.

Oricine poate raporta un eveniment advers către autorități. Sistemele de raportare acceptă și analizează rapoartele de evenimente adverse (posibile efecte secundare) după ce o persoană a primit vaccinarea. VAERS este un sistem de raportare pasivă, ceea ce înseamnă că se bazează pe indivizi pentru a trimite rapoarte despre experiențele lor către autorități. Sistemul de raportare a evenimentelor adverse pentru vaccinuri (VAERS) a fost introdus în SUA în 1990, fiind co-administrat de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA). Cazurile raportate sunt evaluate de experți. Medicii, instiutuțiile sanitare și companiile farmaceutice sunt, de asemenea, obligate să raporteze efectele adverse.

 

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?