Acord prelungit: copiii cu malformații cardiace vor putea fi operați în Italia până în 2022

Pacient
Acordul de cooperare dintre MS şi IRCCS Policlinico San Donato din Italia, Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo din Italia şi Asociaţia Inima Copiilor din România a fost prelungit până pe 31 iulie 2022.

Acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii şi IRCCS Policlinico San Donato din Italia, Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo din Italia şi Asociaţia Inima Copiilor din România a fost prelungit până pe 31 iulie 2022, fiind semnat, chiar azi, un act adiţional în acest sens.

Programul de cooperare a început în anul 2013 şi prevede că echipe de medici italieni şi români operează copii cu malformaţii congenitale cardiace în spitalele din România.

Majoritatea intervenţiilor sunt realizate la Spitalul „Marie Curie”, dar şi în centrele din Iaşi şi Cluj-Napoca. Un alt centru, care urmează să fie inclus în acest program, este la Timişoara, potrivit agerpres.ro.

Din anul 2013 şi până în luna septembrie a acestui an, un număr de 989 de copii au fost operaţi (750 în Bucureşti la Spitalul „Marie Curie”, 215 - la Iaşi la Institutul de Boli Cardiovasculare "G.I.M. Georgescu" şi 24 - la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

O altă componentă a acordului vizează instruirea personalului medical în domeniul chirurgiei cardiace, realizarea unui număr de 12 misiuni pe an, menţinerea ratei de mortalitate de 3%, organizarea unui seminar de lucru sau congres internaţional în România pe teme de specialitate.

Pe lângă instruirea care are loc în România, 27 de cardio-chirurgi, medici anestezie-terapie intensivă, cardiologi, perfuzionişti şi pediatri, dar şi asistenţi medicali au beneficiat de programe de instruire în clinica din Italia.

"Este un lucru extraordinar. (...) Programul început de statul român cu Policlinica San Donato a însemnat viaţă pentru bebeluşii din România cu malformaţii cardiace, care altfel nu ar fi avut nicio şansă", a spus ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, vineri, într-o conferinţă de presă.

Ea şi-a exprimat speranţa ca Centrul de la „Marie Curie” să devină independent (fără cazuri transferate în Italia), într-un timp foarte scurt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel