Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adrian Grecu, reales Președinte al APMGR
15 feb, 13:36
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) și-a desemnat conducerea pentru următorii doi ani. Adrian Grecu, Country Manager Mylan Romania, a fost reales Președinte în cadrul Adunării Generale din data de 12 februarie 2019.
de  D.C.
Adrian Grecu a fost reales în funcția de președinte al APMGR. Foto: Agerpres

Tot atunci, APMGR i-a reales în poziţia de Vicepreședinte pe Viorica Predună, Country Manager, Alvogen Romania și Membru pe Daniel Bran, Country Manager Accord Healthcare. Din Consiliului Director mai fac parte Simona Cocoș, Country Manager Zentiva și Răsvan Baltag, Country Manager Medochemie.

Adrian Grecu, Country Manager Mylan Romania, are o vastă expertiză în cadrul industriei farmaceutice, bazată pe o experiență de peste 18 ani la nivel local, precum şi în roluri regionale şi internaționale. Adrian Grecu este licenţiat în Fizică şi Chimie, în cadrul Universităţii Bucureşti şi deţine un MBA bilingv (Engleză/Spaniolă) cu specializarea Management General, de la Institutul de Studii Superioare ale Întreprinderii (IESE) din cadrul Universităţii din Navarra, Barcelona.

Viorica Predună, Country Manager Alvogen Romania, are o experiență de management de peste 15 ani în companii farmaceutice locale și internaționale. Viorica Predună este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.
Conducerea APMGR îşi propune să coopereze cu autorităţile pentru a creşte accesul pacienţilor la medicamente accesibile, prin aplicarea unei taxe de clawback diferențiat, principalul obstacol în accesul pacienţilor la medicamente ieftine.

Principala temă pe agendă, taxa clawback

„Mii de medicamente generice esențiale pacienților români au fost sau vor fi retrase din piață, urmare a poverii fiscale cauzate de taxa clawback, care reprezintă cel puţin o treime din preţul de producţie. Solicităm autorităților implementarea imediată a unui calcul diferenţiat al taxei clawback – singura măsură care poate opri dispariţia medicamentelor", a declarat Adrian Grecu, Președintele APMGR.

Reprezentanții asociației au atras atenția, în numeroase rânduri, că dezinteresul autorităților față de aplicarea taxei de clawback diferențiat pune în pericol soarta a milioane de pacienți români care folosesc medicamente ieftine, fiind primele afectate de lipsa unei decizii referitoare la introducerea calculului diferențiat al taxei clawback.

Ştiri Recomandate

Comentarii