ALCOOL: Cât, ce și cum să bei ca să nu-ți îmbolnăvești ficatul

Renunțarea la alcool aduce o stare mentală mai bună   FOTO: pexels.com
EXCLUSIV
Chirurgul Dragoș Romanescu a explicat, la DC Medical, ce cantitate de alcool poate fi consumată în siguranță și, mai ales, cum să bei astfel încât ficatul să aibă timp să se regenereze și să nu se îmbolnăvească. 

Dr. Dragoș Romanescu, medic primar Chirurgie Generală, de la Centrul de Excelență în Boli Hepatice Sanador, a explicat, EXCLUSIV la DC Medical, că atunci când vorbim de alcool cantitatea și modul în care bei face diferența. 

„Exact cum spuneam, printr-un stil de viață defectuos, cu o dietă bogată în carbohidrați și în grăsimi, cu un exces de alcool – el fiind cel mai utilizat „drog” ca să spune așa, la nivel planetar, datorită legalității sale și a acceptării destul de facile a societății față d e consum. La o doză medie de 20 de grame de alcool pe zi nu apar afecțiuni la nivelul ficatului, este știut că la un consum zilnic de 50 de grame, peste 5 ani, riscul de apariție a cirozei este foarte mare. (....) Zece grame de alcool înseamnă 30 de ml de tărie sau 100 de vin sau 250 ml de bere. Dar recomandarea până la urmă este ca populația să nu consume atâta. Recomandarea generală ar fi ca două zile pe săptămână individul să nu consume absolut deloc alcool. Să lase o pauză. Pentru că persoanele care consumă zilnic alcool sunt mai susceptibile la a face ciroză față de cei care consumă intermitent, tocmai datorită capacității acesteia de refacere, de regenerare a ficatului”, a arătat dr Dragoș Romanescu.

Ce alte lucruri pe care le faci în fiecare zi îți pot îmbolnăvi ficatul, află în VIDEO: 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel