Alegeri în Colegiile locale ale Medicilor. Lista pe județe cu datele la care se organizează scrutinul

Medic
Luna martie este luna alegerilor în Colegiile locale ale Medicilor. În unele județe primul tur s-a desfășurat deja, în altele va fi organizat la sfârșitul acestei săptămâni. Iată datele pentru turul I și II, pe județe: 

Până la sfârșitul acestei luni vor afla cine sunt cei care girează, la nivel local, activitatea medicilor din România. Suntem în plin sezon al alegerilor la nivelul Colegiilor locale ale Medicilor. 

Conform regulamentului de organizare a Alegerilor la nivel local, primul și al doilea tur de scrutin durează, ambele, câte 2 zile, dat fiind faptul că la fiecare trebuie să vodete medicii dintr-un județ. 

În unele județe, precum Doljul, primul tur de scrutin s-a desfășurat deja în 1-2 martie, în altele, precum Clujul sau Bucureștiul, primul tur va avea loc pe 5-6 martie, respectiv 6-martie 2020. 

Alegerile la nivel local sunt organizate pentru desemnarea:

a) membrilor consiliului colegiului local;

b) reprezentanților în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor din România;

c) membrilor comisiei de cenzori.

Ca de fiecare dată, turul II va fi decisiv, la primul tur de obicei nefiind întrunit cvorumul necesar – adică 2/3 din numărul de membri cu drept de vot - pentru desemnarea aleșilor.

Lista cu datele de organizare, pe județe, în ordine alfabetică:

Colegiul Medicilor ALBA:
- Turul I al alegerilor s-a desfășurat în perioada 1-3 martie 2020, între orele 8.00-20.00, la sediul CMR Alba.
- Turul al II-lea al alegerilor se va desfășura în perioada 13-15 martie 2020, între orele 8.00-20.00, la sediul colegiului.

Colegiul Medicilor ARAD:
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Arad
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00

Colegiul Medicilor ARGEȘ
Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Argeș,
- Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BACĂU
- Turul I: 3-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Bacău
- Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BIHOR
- Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Bihor
- Turul II: 18-19 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BISTRIȚA NĂSĂUD
- Turul I: 3-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Bistrița
- Turul II: 17-19 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BOTOȘANI
- Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Botoșani
- Turul II: nu a fost anunțată deocamdată data.

Colegiul Medicilor BRAȘOV
- Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Brașov.
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BRĂILA
- Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Brăila.
- Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BUCUREȘTI
- Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR București.
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor BUZĂU
- Turul I: 1-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Buzău.
- Turul II: 15-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor CARAȘ-SEVERIN
- Turul I: 2-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Caraș-Severin din Reșița.
- Turul II: 16-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor CĂLĂRAȘI
- Turul I: 4-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Călărași
- Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor CLUJ
- Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Cluj
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor CONSTANȚA
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Constanța
- Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor COVASNA
- Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Covasna
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor DÂMBOVIȚA
- Turul I: 1-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Dâmbovița
- Turul II: 16-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor DOLJ
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Dolj
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor GALAȚI
- Turul I: 4-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Galați
- Turul II: 16-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor GIURGIU
- Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Giurgiu
- Turul II: 16-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor GORJ
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Gorj
- Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor HARGHITA
- Turul I: 4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Harghita
- Turul II: 18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor HUNEDOARA
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Hunedoara
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor IALOMIȚA
- Turul I: 7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Ialomița
- Turul II: 20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor IAȘI
- Turul I: 1-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Iași
- Turul II: 13-15 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor ILFOV
- Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Ilfov
- Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor MARAMUREȘ
- Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Maramureș
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor MEHEDINȚI
- Turul I: 3-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Mehedinți
- Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor MUREȘ
- Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Mureș
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor NEAMȚ
- Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Neamț
- Turul II: 16-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor OLT
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Olt
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor PRAHOVA
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Prahova
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor SATU MARE
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Satu Mare
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor SĂLAJ
- Turul I: 3-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, în sala de conferințe a restaurantului Severus din Zalău
- Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor SIBIU
- Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Sibiu
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor SUCEAVA
- Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Suceava
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor TELEORMAN
- Turul I: 4-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Teleorman
- Turul II: 18-19 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor TIMIȘ
- Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, în amfiteatrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timiș „Pius Brînzeu"
- Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor TULCEA
- Turul I: 2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Tulcea
- Turul II: 16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor VASLUI
- Turul I: 5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Vaslui
- Turul II: 18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor VÂLCEA
- Turul I: 5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Vâlcea
- Turul II: 17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Colegiul Medicilor VRANCEA
- Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Vrancea
- Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel