Alergie, arahide, soia. Cum ferești copilul de ele în autobuzul școlar

Autobuz școlar   FOTO: pexels.com
Când copilul are alergii la arahide și soia, părintele trebuie să ia în considerare și cum să-l ferească de ele inclusiv în autobuzul școlar.

Alergie, arahide, soia. Medicul alergolog și pediatru Scott Sicherer sfătuiește părinții care au copii cu alergii să se gândească la un plan prin care să-i ferească, cât de poate, de pericol, în autobuzul școlar.

În mesajul său de pe allergicliving.com, acesta scrie că, în primul rând, cel mic e bine să fie împiedicat să nu mănânce arahide și soia sau alimentele la care este alergic, și să existe un plan în cazul în care puștiul consumă ce nu are voie și face o reacție alergică.

„Învățați-vă fiului să nu împartă alimente cu alți copii și să nu ia alimente de la un adult dacă adultul nu știe că micuțul este alergic la arahide și soia", afirmă Scott Sicherer.

Expertiza sa este vastă. Este și cercetător clinic, profesor de Pediatrie, directorul Institutului Jaffe pentru Alimente Alergice și șeful departamentelor de Alergie și Imunologie Pediatrică din cadrul Școlii de Medicină Icahn at Mount Sinai din New York. Sicherer a scris cartea „Alergiile Alimentare: Un ghid complet pentru a mânca când viata ta depinde de ea".

Alergie, arahide, soia. Ce ar fi bine să facă șoferul autobuzului școlar

Un alt sfat este ca puștiul să spună unui adult din autobuz dacă nu se simte bine, chiar să poarte o brățară care să atragă atenția că are alergii. Ba chiar, continuă specialistul, șoferul de autobuz, directorul de transport și școala ar trebui să aibă un plan de comunicare încât adulții să știe că au în autobuz un copil cu alergii.

„Poate doriți ca el să stea în fața autobuzului pentru o supraveghere suplimentară", adaugă Sicherer.

În opinia acestuia, șoferul autobuzului ar trebui să fie familiar cu reacțiile alergice la arahide și soia, să aibă un telefon mobil și, dacă situația o cere, să sune la 112.

„Dacă școala consideră că fiul sau fiica dumneavoastră are simptome alergice sau a mâncat alimente greșite, nu ar trebui să-l pună în autobuz. Cu precauțiile și comunicarea de mai sus, ar fi foarte puțin probabil ca el să aibă o reacție alergică în autobuz", susține specialistul pentru allergicliving.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel