Alexandru Rafila: Vaccinul gripal se administrează anual pentru că virusul gripal își modifică în fiecare an structura

Prof dr Alexandru Rafila. Foto: DC Medical
Prof. dr. Alexandru Rafila, şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a explicat într-un interviu de ce este importantă vaccinarea.

Prof. dr. Alexandru Rafila, şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, explică într-un interviu acordat Medic.ro de ce vaccinarea antigripală se face în fiecare an. De asemena, în cadrul aceluiași interviu, el arată și care este perioada cea mai bună pentru vaccinat, dar și cine ar trebui neapărat să se vaccineze.

„Vaccinul gripal se administrează anual pentru că virusul gripal își modifică în fiecare an structura și devine «imun» și, astfel, nu este afectat de anticorpii produși în sezonul precedent. Nici anticorpii, la rândul lor, nu sunt foarte persistenți și atunci trebuie să repeți vaccinarea anual.

Vaccinul gripal are o eficacitate undeva între 65% și 70%, cu precizarea că au fost sezoane când eficacitatea a fost mai redusă sau mai ridicată, în comparație cu acest procent. Este vorba și de probabilitatea de potrivire între tulpinile circulante și tulpinile incluse în vaccin”, a explicat el. El a mai arătat că nu se poate schimba compoziția vaccinului, deoarece formula vaccinului se stabilește în presezon de către Organizația Mondială a Sănătății, în funcție de circulația tulpinilor virale la nivel global.

Vaccinarea, singura soluție

În sezonul gripal 2018-2019 au murit 199 de persoane din cauza virusului gripal. Alexandru Rafila a spus că vaccinarea este singura soluție. „Decese se înregistrează întotdeauna după infecția gripală. Gripa afectează atât persoane cu stare aparent bună de sănătate, cât și persoane cu comorbidități. Acestea din urmă reușesc mai greu să se adapteze, mai ales dacă au boli cronice în faze avansate – boli cardiovasculare, pulmonare sau chiar diabet. Și atunci, singura soluție pentru aceste persoane este vaccinarea.”

În legătiură cu părinții care nu ăși vaccinează copiii, el a mai arătat că unii părinți refuză categoric, în timp ce alții sunt ezitanți. „Aici cred că avem mult de lucru în a-i convinge pe acești părinți ezitanți. În primul rând, este vorba despre munca medicilor de familie, deoarece ei vin în contact direct cu ei. Oamenii trebuie să conștientizeze că vaccinarea este o procedură obligatorie dacă vrem să avem copii sănătoși. Dacă nu ne dorim copii sănătoși, nu e obligatorie.

Rolul medicului de familie este, în mod evident, esențial, întrucât acesta administrează marea majoritate a vaccinurilor, cu excepția celor din primele zile după naștere, vaccinul BCG și prima doză de vaccin hepatitic B. Cred că este esențial ca medicii de familie să fie în permanență informați ca să poată, la rândul lor, să ofere informații părinților. Din această cauză, cred că ei ar trebui să intre într-un program de educație medicală periodică și care să le ofere informații legate de vaccinuri și de calendarele naționale de vaccinare, care se modifică sau se îmbogățesc prin introducerea de noi produse. Or toate aceste lucruri trebuie cunoscute de medicii de familie”, a mai explciat el la Medic.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel