APAH-RO: Bolnavii cu hepatită C, în pericol să nu-și poată primi tratamentul

Pacienții diagnosticați cu hepatita C riscă să nu îşi poată primi tratamentul după ce programul fără interferon s-a încheiat la 31 august, iar până acum autoritățile nu au reușit să încheie un nou contract cost-volum-rezultat. Avertismentul vine din partea Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) care susţine că a făcut apel, în numeroase rânduri, la grăbirea formalităților pentru reluarea cât mai rapidă a programului.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) anunţă printr-un comunicat de presă că a făcut apel, în numeroase rânduri, la grăbirea formalităților pentru reluarea cât mai rapidă a programului fără interferon pentru pacienții diagnosticați cu hepatita C. Faptul că există o pauză între cele două contracte cost-volum-rezultat, aferente programului, a devenit oficial odată cu finalizarea la 31 august 2019 a vechiului contract. Potrivit APAH-Ro, în acest moment autoritățile se află în perioada de soluționare a contestațiilor primite din partea companiilor și abia apoi se va da startul oficial al negocierilor.

Reprezentanţii APAH-RO spun că speră la un nivel cât mai înalt de responsabilitate, atât din partea autorităților, cât și a companiilor participante, pentru ca această discontinuitate să nu se prelungească mai mult de 30 de zile.

"Din păcate, am anticipat această perioadă de pauză, dar sperăm ca lucrurile să fie rezolvate în termene mai scurte decât cele oficiale pentru a grăbi reluarea tratamentului. Să nu uităm de categoriile speciale de pacienți (precum cei care necesită anumite proceduri medicale și au fost depistați în această perioadă) care așteaptă și pentru care timpul este o variabilă esențială în procesul de tratament.
Este clar că mai sunt multe probleme de rezolvat pentru a atinge obiectivul OMS de eliminare a hepatitelor în următorii 10 ani în România. S-au realizat multe lucruri bune, mai ales în ultimii doi ani, dar mai sunt și mai multe de făcut. Cine consideră că problema hepatitelor este una rezolvată se înșeală. Nu avem încă soluții pentru persoanele neasigurate, iar numărul acestora este impresionant în România, sau pentru alte categorii sociale precum consumatorii de droguri, cei care prestează servicii sexuale, pentru comunitățile sărace sau izolate etc.," declară Marinela Debu, președinte APAH-RO.

APAH-RO face precizarea că toți pacienții care au intrat în program până la 31 august își vor urma tratamentul fără impedimente, problema apare pentru persoanele nou diagnosticate, după această dată, care vor trebui să aștepte încheierea noului contract cost-volum-rezultat. Totodată, dosarul de analize al celor diagnosticați dar care nu au reușit să intre în terapie până la sfârșitul lui august, este valabil pe o perioadă de șase luni.

Asociația îi sfătuiește pe toți aceștia ca, până la reluarea programului, să țină legătura cu medicul specialist și să-se pregătească cu tot ceea ce este necesar.

Autoritățile competenete (Ministerul Sănătății și CNAS) au anunțat, încă de acum câteva luni, că noul contract va include tratament şi pentru pacienţii care au gradul de fibroză F0 și pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 ani şi până în 18 ani. Numărul pacienților care va intra în terapie va ajunge la 17.690 de persoane, conform datelor transmise de CNAS.

Asociația apreciază că fiecare contract a adus noi avantaje pentru români, precum creșterea numărului de pacienți sau introducerea ultimelor terapii aflate pe piață, dar este îngrijorată că, după patru ani de la începutul acestui program, nu s-au găsit soluții pentru evitarea întreruperilor astfel încât starea de incertitudine să nu mai reprezinte o apăsare în plus pentru bolnavi.

APAH-RO anunță că este gata să sprijine orice dialog în scopul identificării celor mai bune și mai rapide soluții pentru a aduce un plus de eficiență în implementarea programului cu interferon free, dar și al altor măsuri necesare pacienților cu afecțiuni hepatice astfel încât România să grăbească eforturile de eliminarea a acestei bolii infecțioase din rândul societății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel