Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aparatură medicală în valoare de 4,5 milioane de lei, la Spitalul de Urgență din Vaslui
17 iul, 16:25
Aparatură medicală în valoare de 4,5 milioane de lei va ajunge la Spitalul de Urgență Vaslui. Finanțara este semnată de Ministerul Sănătății. 
de  Adisa Codruț
UPU Pediatric va fi înființat anul viitor

O finanțare în valoare de 4,5 milioane de lei a ajuns la Spitalul Județea de Urgență Vaslui. Finațarea a venit de la Ministerul Sănătății, pentru achiziția de aparatură medicală, potrivit agerpres.ro.

Conducerea unității medicale a arătat că este vorba despre mai multe echipamente pentru secţiile Radiologie şi Imagistică Medicală, TBC, Laboratorul de analize medicale sau Serviciul de Medicină Legală, mai arată sursa citată.
"Este vorba despre fonduri pentru dotarea mai multor secţii din cadrul spitalului, atât de necesare pentru îmbunătăţirea activităţii, astfel încât să le oferim pacienţilor noştri un act medical de calitate. Odată cu dotarea spitalului cu aparatură medicală performantă, facem demersuri pentru atragerea de noi specialişti în cadrul spitalului", a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Unitatea medicală mai urmeazăsă achizționeze în perioada următoare dotările necesare şi pentru Unitatea de Primiri Urgenţe şi Ambulatoriul de Specialitate, care au fost  modernizate în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană. 

Ştiri Recomandate

Comentarii