ARPIM și APMGR: Creșterea anuală a bugetului pentru medicamente este o măsură necesară

Medicamente
Asociațiile producătorilor de medicamente din România susțin că majorarea bugetului alocat medicamentelor, măsură anunțată de Ministerul Sănătății, este ”o măsură necesară”.

Medicamente, măsura. Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) găsesc salutare măsurile anunțate de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, privind majorarea bugetului alocat medicamentelor, prin indexarea cu rata inflației, în trimestrul al patrulea din acest an, potrivit unui comunicat.

”Creșterea anuală a bugetului pentru medicamente este o măsură necesară, anunțată și promisă de Guvern încă de anul trecut, când pentru prima dată în ultimii 6 ani acest buget a crescut cu aproximativ 5,3%. Finanțarea este în continuare insuficientă pentru a acoperi nevoile de tratament ale pacienților români, de aceea în 2019 taxa claw-back a ajuns la o valoare de peste 25%. Astfel, în prezent industria farmaceutică acoperă integral costurile medicamentelor pentru 1 pacient din 4”, susține Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM.

Medicamente, măsura. Variante de plată a taxei claw-back

Omologul său de la APMGR, Valentina Băicuianu, afirmă că taxa claw-back, introdusă pentru prima dată în 2009 ca o măsură fiscală temporară în contextul crizei economice, este încă în vigoare după 10 ani. ”Potrivit declarațiilor autorităților, în acest moment sunt în discuție variante de modificare a acestei taxe, devenită nesustenabilă și care atrage după sine efecte negative pentru pacienți, precum dispariția a mii de medicamente importante de pe piață, adâncindu-se astfel criza medicamentelor din România. Creșterea bugetului medicamentelor în fiecare trimestru prin indexarea cu inflația este o măsură minim necesară", adaugă Valentina Băicuianu.

În declarația comună a celor două asociații se mai precizează că acestea sunt dispuse să sprijine Ministerul Sănătății pentru găsirea și punerea în practică de soluții pe termen lung pentru accesul pacienților la medicamente. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ce sunt problemele digestive și de câte tipuri. Care sunt primele simptome ale acestora

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel