Avantajul operațiilor minim invazive la torace. Chirurgul Mădălina Grigoroiu explică

Dr Mădălina Grigoroiu. Foto: DC Medical
EXCLUSIV
Dr. Mădălina Grigoroiu, chirurg toracic la Institutul Mutualiste Montsouris din Paris, a vorbit la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, despre chirurgia minim invazivă și trecerea la acest tip de la chirurgia clasică, dar și despre beneficiile pe care le aduce pacientului. 

Chirurgia clasică este în continuă evoluție, iar tehnologia își pune vizibil amprenta în acest domeniu. Operațiile care altă dată se făceau prin incizii de 20-25 de centimetri, astăzi se fac prin câteva incizii de câte cel mult un centimetru fiecare. Astfel de operații minim invazive sunt realizate în procent din ce în ce mai mare și începe să acopere tot mai multe tipuri de operații. Despre această nouă abordare a chirurgiei a vorbit dr. Mădălina Grigoroiu. „Toate departamentele spitalului sunt cu două capete sau cu două fațete. Fațeta medicală a bolilor chirurgicale care urmează să fie tratate și fațeta chirurgicală. Adică un pacient când vine în departamentul de chirurgie toracică de exemplu, sau în departamentul digestiv, există specialiști de pneumologie sau de gastroenterologie - iau aceste două exemple  pentru că sunt cele două specialități ale noastre - și chirurgul specialist toracic sau specialist digestiv de partea cealaltă  și echipa aceasta este din start multidisciplinară, la care se adaugă și alte specialități, în funcție de boala care urmează să fie tratată”, încep explicațiile. 

Din această dualitate medic – chirurg, continuă ea, s-a născut, într-un fel, ideea de minim invaziv. „Pentru că întotdeauna, medicii chirurgi au făcut gestul tehnic pe care au putut să-l facă la modul cel mai (sigur, n.n)  luând în considerare în primul rând securitatea pacientului. De aceea au preferat să aibă incizii mari la început, pentru a fi la locul acțiunii cât mai direct, însă pe de altă parte, medicii care urmăreau apoi pacienții vedeau că există complicații din cauza acestor aborduri invazive și delabrante. Deci, de aici cred că este unul dintre factorii care din care s-a născut chirurgia minim invazivă care - în chirurgia toracică - înseamnă înlocuirea unei incizii care tăia cel puțin trei - patru mușchi majori ai spatelui și care aveau 20 - 25 de cm lungime, cu patru orificii de câte 1 cm lățime care se fac între coaste și prin care vom băga instrumentele, camera de video sub controlul căreia se va realiza intervenția chirurgicală și cele trei - patru instrumente de care avem nevoie pentru a realiza exact aceeași intervenție chirurgicală pe care am fi făcut-o deschizând «larg ușa»”, a mai explicat chirurgul.

Risc de complicații majore

Astfel de operații minim invaziv se fac în prezent în proporție de 80-85% în spitale precum Monsurie din Franța, însă în toată Franța se fac în proporție de aproximativ 40-50%. „Pentru că, din păcate, chirurgia toracică face parte din specialitățile care au aderat mai greu la această chirurgie, nu pentru că nu ar fi avut niște beneficii care sunt demonstrate demult la pacient, ci pentru că e o chirurgie care predispune la complicații operatorii majore, mai ales hemoragice. Și atunci chirurgii au avut o oarecare reticență și este nevoie de o curbă de învățare, care e destul de lungă pentru a putea ajunge la performanță”, a mai arătat chirurgul.

Cu toate acestea, a continuat ea, robotica a crescut destul de mult acest procent al medicilor care au avut curaj să facă operații minim invazive. „La toracoscopia care de acum se numește clasică, toracoscopia robotică - studiile care s-au făcut nu au permis din păcate să se pună în evidență un avantaj la pacient. Însă există un cert avantaj la chirurg - dacă pe cineva poate să interezeze confortul chirurgului în timp ce realizează o intervenție chirurgicală – pentru că are un aport substanțial din punct de vedere tehnic și anume o viziune 3D reală și nu reconstruită, ceea ce oferă un câmp și o profunzime a câmpului operator care este de un confort apreciabil pentru chirurg. Instrumentele care sunt articulate și au grade de libertate mai mare decât chiar articulația pumnului chirurgului, și aceasta face confortul chirurgului să fie mult mai mare față de toracoscopia clasică”, a mai apreciat ea.

De asemenea, a mai spus ea în viitor s-ar putea ca aceste avantaje așa-zise pentru chirurg (pentru că în definitiv, confortul chirurgului în timpul operației duce, indirect, la beneficiul pacientului) să permită să se realizeze operații mult mai complexe, care acum pot fi realizate doar prin mijloace de toracoscopie clasică. „Însă pentru a ajunge acolo trebuie să trecem prin operațiile simple clasice care ar putea fi făcute și în alt fel, pentru a face ceva complex, trebuie să treci prin faza simplă a lucrărilor, pe de o parte, și există un avantaj pe care în Franța începem deja să îl constatăm. Și anume, v-am spus că toracoscopia este o procedură destul de dificil de învățat și care necesită o perioadă lungă; chirurgii sunt deseori reticenți, dar apariția robotului care tocmai dă un avantaj de confort la operație în ceea ce îl privește pe chirurg, a făcut ca mulți chirurgi care nu au făcut niciodată toracoscopie, să treacă direct la toracoscopia robotică și atunci avantajul pacientului, care nu ar fi beneficiat de chirurgie minim invazivă în teritorii care în care nu există robot, pot acum să aibă beneficiul acestei intervenții, acest  tip de intervenții chirurgicale grație chirurgilor care au demarat aceste proceduri”, a mai explicat medicul chirurg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel