Azitromicina, posibil FATALĂ dacă este combinată cu anumite medicamente

Pastile. Foto: Pixabay
Un uriaș studiu arată că azitromicina, dacă este luată simultan cu medicamente care afectează impulsurile electrice ale inimii, poate provoca evenimente cardiace, unele chiar fatale. 

În studiul de cohortă retrospectiv publicat în JAMA Open Network (link direct studiu), cercetătorii au evaluat datele de la peste 4,28 milioane de pacienți care au primit o rețetă pentru fie azitromicină, fie amoxicilină, din 2009 până în iunie 2015. Intenția a fost de a vedea câte evenimentele cardiace, inclusiv sincopă (leșin), palpitații, aritmii ventriculare, stop cardiac sau deces, au loc la 5, 10 sau 30 de zile după inițierea terapiei.

Medicamentele care nu trebuie combinate cu azitromicina

În termen de 5 zile de la inițierea tratamentului, au existat 1.474 de evenimente cardiace (0,03%), cel mai adesea leșin (70%) și palpitații (22,5%). Comparând azitromicina cu amoxicilina, probabilitățile de a avea evenimente cardiace au fost similare la 5 zile, 10 zile și la 30 de zile.

Dar, dintre pacienții care primesc concomitent unul dintre antibiotice și medicamente care prelungesc intervalul QT, care pot provoca bătăi neregulate ale inimii și pot crește riscul de stop cardiac brusc, probabilitatea evenimentelor cardiace a fost mult mul mare la azitromicină decât cu amoxicilină. 

Mai precis, riscul unei persoane de a avea un un eveniment cardiac este cu 40% mai mare la cei cu azitromicină, decât la cei cu amoxicilină. 

Autorii studiului au remarcat faptul că peste 200 de medicamente sunt asociate cu prelungirea intervalului QT, inclusiv medicamentul antimalaric hidroxiclorochină, și că medicii ar trebui să fie atenți atunci când le prescriu acestor pacienți azitromicină. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel