Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boala care îi pune în pericol pe adolescenți. Prof dr Doina Pleșca: Face ravagii
28 iun, 14:44
Prof dr Doina Pleșca, președintele Societății  Române de Pediatrie, a vorbit,  la Interviurile DC Medical, despre o categorie extrem de vulnerabilă în fața meningitelor: adolescenții. 
de  Georgiana Ioniță
Adolescenți
EXCLUSIV

Prof dr Doina Pleșca spune că "aproximativ 60, până la 80% dintre copiii sănătoși, în primul an de viață, sunt purtători de pneumococ. Nu știm care va fi șansa celor care poartă dar, mai ales, soarta acelora cu care purtătorul intră în contact, de a dezvolta o boală severă neurologică". 


Întrebată dacă este posibil ca un astfel de purtător să dezvolte meningită atunci când face o viroză, când îi scade imunitatea din alte cauze sau răcește, medicul a explicat că da, iar impactul este unul major. 

 

"Pornind de la forme ușoare, otite, pneumonii, Sepsis sau meningitei, deci un tablou extrem de polimorf. Nu mai vreau să mai reamintesc impactul pe care meningita meningococică îl are. Poate că ne aducem aminte de mediatizăriile care au fost făcute de-a lungul timpului cu copii excepționali, poate ultimul caz, dacă îmi aduc bine aminte, se refera la o domnișoară, care era elevă în clasa a XII a la liceul Lazăr. Modul dramatic de debut, de evoluție și de sfârșit, care cuprinde doar câteva ore, ar trebui să ne dea de gândit. Nu numarul acestora cât mai ales riscurile de a pierde vieți, în deosebi la adolescenți", a explicat medicul. 

 

Potrivit medicului, vaccinarea ar trebui să înceapă încă din primii ani de viață și să acopere perioada cea mai vulnerabilă, aceea a adolescenței. 


"Vaccinarea, în mod normal, ar trebui să fie începută încă din primii ani de viață și să acopere, în mod deosebit, perioada cea mai vulnerabilă, în care comportamentul copiilor devine aparte, adică în perioada adolescenței. Ei fiind foarte sensibili în această perioadă, dat fiind faptul că sunt aglutinați, cum spunem noi, în comunități", a mai spus aceasta. 

Medicul a subliniat și importanța precauției, în contextul riscului de infectare cu noul coronavirus, arătând faptul că adolescenții nu iau foarte în serios recomandările specialiștilor. 

"Mergând către spital, am văzut cam cum stau ei pe lângă licee, era chiar ultima zi de Bacalaureat. E destul de îngrijorător dacă mă refer la restricțiile pe care cu toții ar trebui să le conștientizăm, distanțarea socială, purtatul măștilor, evitarea intrării în spații închise fără protecție. Ori ei sunt cei mai vulnerabili și atunci ar trebui, obligatoriu, să acoperim această categorie populațională.

Foarte important, pentru fiecare dintre noi, este mesajul că germenele, agresivitatea lui, pe o gazdă, care se apără prost, poate determina ravagii. 

Într-adevăr cazurile sunt puține dar, din nefericire, foarte mulți se pierd. Fiecare viață contează și pentru fiecare viață noi trebuie să implementăm o atitudine preventivă", a subliniat medicul

 

Urmărește interviul integral, aici:

 

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?