Boala inflamatorie ce afectează colonul și rectul: rectocolita ulcerohemoragică

Colon
Rectocolita ulcerohemoragică este o boală inflamatorie care afecteaza colonul și rectul, explică medici de la Spitalul Militar București.

Rectocolita ulcerohemoragică reprezintă o afecțiune care afectează intestinul gros și rectul. Adesea, inflamația este localizată la nivelul rectului, dar poate să afecteze colonul ajungând în anumite situații să afecteze tot intestinul gros, explică specialiști de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Carol Davila" București pe site-ul unității medicale.

Rectocolita ulcerohemoragică: simptome și diagnostic

Potrivit medicilor, boala este una ce evoluează de-a lungul vieții. Ei amintesc de intervale în care "pacientul nu prezintă niciun fel de acuze".

Câteva simptome enumerate de aceștia: multiple scaune diareice cu mucus, puroi și sânge însoțite de senzația de scaun incomplet și de nevoia de a ajunge urgent la toaletă, fără a avea scaun; dureri abdominale; astenie; uneori și simptome atipice precum înroșirea ochilor, dureri articulare, leziuni cutanate, iritabilitate sau depresie.

La consult, pacientul va spune medicului istoricul afecțiunii, care e dieta, ce medicație ia sau a luat, detalii despre tranzitul intestinal. Apoi va urma un examen fizic, analize de sânge, analiza scaunului, o colonoscopie și un CT abdominal.

"Vindecarea în cazul rectocolitei ulcerohemoragice se poate obține doar prin rezecția întregului colon și a rectului", mai precizează doctorii. Însă, în majoritatea din cazuri, boala poate fi controlată prin tratament medicamentos.

Rectocolita ulcerohemoragică: operație

Specialiștii de la Spitalul Militar precizează că "excizia colonului poate fi necesară când un atac sever de rectocolită nu răspunde la tratamentul intensiv medicamentos sau când atacuri repetate pun în pericol viața pacientului".

Rectocolita ulcerohemoragică e o boală care predispune la apariția cancerului de colon.

"Există mai multe tipuri de intervenții chirurgicale ce pot fi oferite pacienților. Niciuna dintre operații nu este perfectă. De aceea, decizia intervenției chirurgicale trebuie luată individual de pacient", mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel