Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boli arteriale periferice, amputații: ce rol are colesterolul și cum poate fi prevenit, explică dr Andrada Bogdan
21 mai, 13:11
Dr. Andrada Bogdan, de la Spitalul Clinic Sanador, a explicat, la Interviurile DC NEWS și DC Medical, ce înseamnă boala arterială periferică și piciorul diabetic. De asemenea, ea a vorbit depre importanța tratamentului pentru colesterol.   
de  Angela Sabău
Sânge
EXCLUSIV

Dr. Andrada Bogdan, Medic Specialist Cardiologie, Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic Sanador a vorbit al Interviurile DC Medical despre piciorul diabetic bolile arteriale periferice și tratamentul care se face preventiv.

Statinele, medicamentele care au rolul de a reduce colesterolul, sunt printre formele de tratament care se prescriu după diagnostic, indiferent dacă valorile colesterolului sunt mărite sau nu.

Zilnic, aproximativ 20 de persoane care suferă de boli arteriale periferice suferă intervenții de amputare, de aceea se pune un mare accent pe prevenție.

Iată ce a explicat ea: „Practic, ești pus în situația de a opta, alegând din trei atitudini terapeutice: pacientul are indicație doar de tratament medicamentos, pacientul poate fi revascularizat, sau pacientul nu mai poate fi revascularizat, este depășit din acest punct de vedere și atunci se îndreaptă mai repede sau mai lent spre amputație.

Tratamentul este unul de corecție a factorilor de risc de agravare, în același timp pacientul este consiliat să-și modifice stilul de viață: să sevreze fumatul, să-și verifice tensiunea arterială, iar tratamentul care se dă este unul adjuvant, care include la modul obligatoriu un medicament care subțiază sângele, de tip aspirină în doză cardiacă sau Clopidogrel și un tratament de scădere a colesterolului, un tratament de tip statină, cu o observație: frecvent sunt întrebată de către pacienți: de ce iau statină, dacă colesterolul meu este normal.

Indicația de tratament cu statină în boala vasculară periferică și, de altfel, și în boala coronariană sau în accidentul vascular cerebral se face independent de nivelul colesterolului din sânge la momentul diagnosticului. Pacienții cu infarct primesc doză mare de tratament cu statine, din prima. La fel și pacienții cu accident vascular cerebral. Asta datorită faptului că tabletele de colesterol din clasa statinelor au și un efect antiinflamator, stabilizează aceste plăci de aterom și pot să facă diferența între pacienți cu patologie acută, iar când vorbim de pacienți cu accident vascular cerebral, chiar în termeni de mortalitate, adică avem mai puțini pacienți decedați atunci când dăm statine”, a explicat ea.

De asemenea, medicul a mai precizat că statinele sunt recomandate la pacienții cu boala arterială periferică în diferite doze. „Ghidurile recomandă măcar o doză moderată, independent de nivelul de colesterol. Acesta trebuie urmărit, însă independent de acest nivel, atunci când ai diagnosticat boala, dai cel puțin o doză moderată de tratament”, mai precizează ea.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?