Bolile care reapar la începutul fiecărui an școlar! Dr Gheorghe Lascu explică
09 sep, 17:14
Începerea școlii este aproape și majoritatea părinților sunt îngrijorați în legătură cu infecția SARS-CoV-2. Puțini însă se gândesc la celelalte boli specifice începutului de an școlar.
de  Angela Sabău
EXCLUSIV

Nebunia legată de începerea școlii vizează cu precădere pandemia și riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2, însă puțini sunt cei care se mai gândesc și la celelalte boli ce pot să apară la începutul anului școlar.
Medicul Gheorghe Lascu, președintele Societății de Medicină de Familie Maramureș, a precizat pentru DC Medical că bolile specifice începutului de an școlar nu au dispărut, odată cu pandemia cauzată de COVID-19. Potrivit lui, infecțiile respiratorii de sezon sunt cele mai frecvente. „Bolile toamnei, cu infecții de căi respiratorii, faringite, rinofaringite, amigdalite, bronșite, foarte multe posibilități de infecții de căi respiratorii sunt de aici încolo. Și nenorocirea cea mai mare este că școlile, în general, nu au cabinete medicale, iar grădinițele nici pe atât. În mediul urban mai sunt, dar și acelea puține, însă cele din rural sunt inexistente”, a precizat el. 

Păduchi și scabie, obișnuite la început de an școlar

Potrivit medicului de familie, pe lângă infecțiile respiratorii specifice toamnei, mai sunt o serie de afecțiuni care se înmulțesc la începutul anului școlar. „Alte afecțiuni ce mai apar la începutul anului școlar sunt păduchii, scabia și altele asemenea, și e ceva firesc: copiii au fost în diverse medii, la țară, la bunici sau s-au jucat în locuri de unde se puteau culege așa ceva;
încă mai sunt căpușe și apar tot felul de infecții tegumentare, tot felul de eczeme, dermatite care uneori sunt alergice, alteori sunt de natură infecțioasă. Practic, cadrele medicale din școli sau grădinițe ar trebui nu numai să vadă dacă copilul febră, tușește,sau strănută, ar trebui să se uite și la degete, pentru că de obicei dermatitele și eczemele apar mai frecvent la cei mici la nivelul degetelor mâinii, palmelor, pe antebraț, mai rar în alte părți. Dar pot să apară și pe obrăjori”, a mai explicat medicul.

Bolile cronice, acutizate toamna

Pe de altă parte, a mai spus el, tot toamna se pot acutiza unele afecțiuni cronice. „Datorită diferenței de temperatură, bolile respiratorii cronice se pot acutiza, și avem foarte mulți copii cu astm. Ei trebuie protejați. Sunt discuții dacă copii cu boli cronice ar trebui să meargă la școală sau să facă doar școală online”, mai spune el.
De asemenea, medicul a mai amintit de faptul că în primele săptămâni de școală copiii fac cele mai multe năzbâtii, cel mai probabil, cauzate de bucuria reîntâlnirii cu colegii. „De obicei, copiii după ce începe anul școlar, mai ales în primele două-trei săptămâni fac tot felul de minuni. Se lovesc, se zgârie, se julesc, ca să nu mai vorbim că, dacă unul tușește și strănută în clasă, toată lumea se îmbolnăvește”, a mai menționat el.

Îmbucurător este faptul că a scăzut numărul de îmbolnăviri de rujeolă, după cum a mai menționat medicul Gheorghe Lascu

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?