Bypass-ul gastric, operația de slăbire care vindecă diabetul de tip 2. Tot ce trebuie să știi despre ea

Operație de bypass. Foto: Sanador
EXCLUSIV
Dr. Florin Turcu, reputat chirurg, a explicat, EXCLUSIV la DC News și DC Medical, cum se face bypass-ul gastric, operația care te slăbește, dar te vindecă și de diabet și de dislipidemii. 

„Bypass-ul gastric este de asemenea o intervenție chirurgicală pe cale laparoscopică. Este de altfel considerată astăzi golden standard (standardul de aur) în tratamentul obezității morbide, și își păstrează această să-i spunem supremație de golden standard pentru că efectele acestei intervenții chirurgicale sunt mai durabile în timp. Ea face de asemene aparte din categoria operațiilor cu un puternic impact metabolic pentru că îi vindecă pe pacienții care au diabet de tip 2, pe pacienții care au probleme importante cu dislipidemia, cu acumularea excesivă de grăsimi în sânge.

Sanador

În comparație cu operația de micșorare de stomac, care nu are un impact semnificativ asupra dislipidemiei, pacienții care suferă de dislipidemie familială au ca principală indicație această intervenție chirurgicală. Ea este realizată tot pe care laparoscopică, este un pic mai complexă decât operația de micșorare de stomac, pentru că se adresează atât stomacului, cât și intestinului, și ea constă în crearea unei stomăcel care este foarte mic, mult mai mic decât în operația de micșorare de stomac, care se pune în continuitate cu o ansă intestinală așa încât 95% din stomac și o treime din intestin este bypass-at, este scurtcircuitat”, a explicat Dr. Florin Turcu, medic primar chirurgie generală, cu competențe în chirurgie laparoscopică, de la Spitalul Clinic Sanador, la Interviurile DC News și DC Medical. 

Bypass-ul antrenează schimbării majore

Teoretic, operația este reversibilă, dar practic asta este o raritate, arată chirurgul. 

„Lucrul acesta în practica curentă îl realizăm în cazuri excepționale, atunci când pacienții au carențe de proteine, de vitamine, fier în special, sunt foarte anemici, asta și datorită faptului că au o schimbare atât de brutală în comportament încât alimentația nu este diversificată. Fiindcă în mod normal, dacă păstrăm o alimentație diversificată, astfel de complicații sunt o raritate, sunt cu totul excepționale”, a punctat acesta. 

Dr. Florin Turcu spune că bypass-ul gastric nu este o operație fiziologică. „Ea antrenează modificări importante în economia generală a organismului, dar pentru un pacient care suferă de diabet zaharat care este foarte greu de controlat prin mijloace terapeutice, pentru pacienții care au dislipidemie și pentru pacienții care au asociat obezității și reflux gastroesofagian, ea este soluția salvatoare, este ceea ce le îmbunătățește calitatea vieții. Și trebuie să vă spun că este o operație cu un profil de siguranță foarte bun. În America, de altfel, este intervenția chirurgicală care se face cel mai frecvent pentru obezitatea morbidă. Drept este că acolo vorbim de niște forme ale obezității morbide, adică gradul de obezitate al pacienților care este foarte înalt și operația de tip gastric bypass are un efect durabil și evident că asociază și niște costuri ale îngrijirii, ale acestor pacienți, dacă-i privim în dinamică, mult mai reduse”, a detaliat specialistul Sanador. 

Dacă micșorarea stomacului poate fi învinsă pentru că omul continuă să mănânce s-a obișnuit să mănânce mult, la operația de bypass gastric lucrurile stau un pic altfel. 

„Nu există astăzi operație chirurgicală bariatrică, nici măcar operația de care am făcut vorbire, bypass-ul gastric, ca fiind o operație mai drastică, care să poată să fie învinsă. E cu totul excepțional ca un pacient să treacă dintr-o extremă în cealaltă, de la obezitatea morbidă în zona cealaltă, de pacient cu malnutriție, cu indicele de masă corporală sub 18. Într-adevăr, ele schimbă fiziologia, dar noi avem nevoie, pentru controlul calității vieții individuale, de această intervenție chirurgicală. Ăsta este și motivul pentru care noi astăzi operația de gastric bypass - sună așa înfricoșător - se schimbă fiziologia, suntem altfel, și pacienții au certitudinea că dacă aleg o intervenție chirurgicală să spunem fiziologică – gastric sleeve, operația de inel gastric sau o plicatură gastrică, acestea sunt intervenții chirurgicale care sunt fiziologice, vor avea și o garanție a unor rezultate pe termen lung. Însă, 25-30 dintre ei nu reușesc să mențină greutatea pe termen lung, ne reîntâlnim după ani de zile, cu o greutate care este în creștere sau poate să fie chiar similară cu greutatea la care ne-am întâlnit inițial”, a arătat Dr. Florin Turcu. 

Femeile, sensibile la partea estetică

El spune că niciuna dintre aceste operații nu vine la pachet cu o garanție absolută că nu o să te mai îngrași vreodată și tocmai din acest motiv este important ca pacientul să aibă la dispoziție o echipă formată din medici din mai multe specialități, care să-i rezolve fiecare problemele care țin de specialitatea sa. 

„Toate aceste intervenții chirurgicale nu-ți aduc o garanție. Pacienții primesc o recomandare după intervenția chirurgicală de a participa la programe de ce înseamnă nutriție sănătoasă. Adică specialitatea de chirurgie bariatrică și metabolică este complementară cu alte specialități medicale, bine ar fi să lucrăm în echipă, cu medic nutriționist, foarte important un medic psiholog, și la fel de important un medic care să fie responsabil și de ceea ce înseamnă recuperarea fiziokinetoterapeutică. Acești pacienți slăbesc excesiv, pierd din tonus muscular, au un exces de piele care este supărător din punct de vedere estetic. În mare alor majoritate, mai ales la persoanele de sex feminin, orice scădere în greutate dincolo de ce înseamnă 30 de kilograme se soldează cu efecte nedorite din punct de vedere estetic. Și astăzi sunt medici esteticieni specializați în body contur, în corectarea urmărilor produse de chirurgia bariatrică. 

Cum funcționează inelul gastric și ce pericol uriaș ascunde el, dar și cât de avantajoasă este plicatura gastrică, aflați în VIDEO: 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Sirop de tuse, contaminat. OMS, avertizare globală
alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel