Cadre medicale din Galați, amendate pentru că nu au purtat măști de protecție în spital

Maștile de protecție
Nouă cadre medicale medicale de la Spitalul Județean din Galați și alte două de la Spitalul de Copii din Galați își vor da tot salariul pe amenzi, după ce au fost sancționate pentru că nu purtau măști de protecție în unitate. 

11 cadre medicale din Galați, care au fost amendate pentru că nu purtau măști, au fost descoperite în timpul unui control al inspectorilor Direcției de Sănătate Publică Galați. Printre persoanele amendate este și un medic de la Spitalul Județean. Amenzile sunt de câte 5.000 de lei de persoană. 

Reprezentanții Spitalului Județean susțin că unitatea medicală are echipamente de protecție și anunță că toate cadrele medicale amendate ar putea fi sancționate suplimentar și de conducerea unității medicale pentru că nu au purtat mască de protecție, notează Antena3. 

„Spitalul dispune de destule echipamente de protecție, cadrele medicale sancționate erau dotate cu echipamente de protecție, dar nu îl purtau corespunzător. Cu siguranță (vor fi sancționați - n.r.). Spitalul va face o anchetă, dar amenda probabil îi va sensibiliza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Galați, Ionuț Băneșanu, conform sursei citate. 

DSP Galați a efectuat mai multe controale în weekend, iar pentru neregulile descoperite – adică lipsa din dotarea unității a substanțelor dezinfectante pentru dezinfecția veselei; nerespectarea măsurilor speciale instituite în situații epidemiologice deosebite și nerespectarea măsurilor individuale de protecție - a aplicat sancțiuni în valoare de 54.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel