Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cancerul de sân la bărbați: de ce nu este o raritate și care sunt bărbații cu risc
17 sep, 20:52
Cancerul de sân la bărbați nu este chiar o raritate, iar statisticile spun că dintre cei afectați de boală, riscul de a muri este mai mare decât la femei. 
de  Angela Sabău
Cancerul de sân afectează și bărbații

Un nou studiu arată că bărbații cu risc crescut de a dezvolta cancer de sân pot beneficia de un screening mamografic sau de radiografie mamară.

Studiul, publicat în revista Radiology din 17 septembrie, a implicat 1.869 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 96 de ani, care au avut o mamografie la NYU Langone între 2005 și 2017. Unii au făcut o testare (mamografie diagnostică) pentru că au simțit un nodul în sân, în timp ce alții nu aveau simptome, dar au dorit să fie examinați, deoarece un membru al familiei fusese recent diagnosticat cu boala.

În total, s-a constatat că 41 de bărbați au cancer de sân, așa cum este confirmat de biopsia țesuturilor mamare. Dintre cei 271 de bărbați care au fost examinați la screening, cinci au avut boala. Toți cei cu cancer de sân au avut o intervenție chirurgicală (mastectomie) pentru a li se elimina tumora.

Cercetătorii de la NYU School of Medicine și Perlmutter Cancer Center au efectuat ceea ce au numit ei cea mai mare revizuire din Statele Unite a documentelor medicale ale bărbaților care au avut o mamografie de screening.

Un studiu cheie a constatat că mamografia a fost mai eficientă pentru detectarea cancerului la bărbații cu risc ridicat, decât este norma pentru femeile cu risc mediu de cancer de sân. La fiecare 1.000 de examene la acești bărbați, 18 au avut cancer la sân. În schimb, rata de detectare a femeilor este de aproximativ cinci pentru fiecare 1000 de examene. Cercetătorii atribuie acest rezultat în parte cantității mai mici de țesut mamar la bărbați. Mai mult țesut poate masca detectarea tumorilor mici.

„Constatările noastre arată potențialul mamografiei la screeningul bărbaților cu risc ridicat de cancer la sân și în detectarea bolii cu mult înainte ca aceasta să se răspândească în alte părți ale corpului", spune cercetătorul principal al studiului și radiologul de diagnostic Perlmutter Yiming Gao, MD.

Ghidurile naționale curente de îngrijire a cancerului recomandă doar verificarea cancerului de sân, ca parte a examenelor fizice anuale, nu folosirea unor teste imagistice mai sensibile precum o mamografie, pentru bărbații de peste 35 de ani cu mutații BRCA, spune Gao, profesor asistent la Departamentul de Radiologie la NYU Langone Health.

Risc mai mare de recidivă 

Printre celelalte descoperiri principale ale studiului a fost faptul că bărbații care au avut deja cancer de sân au avut de 84 de ori mai mare riscul de a-l face din nou, față de bărbații care nu aveau antecedente personale ale bolii. Bărbații cu o rudă imediată care avea cancer la sân, cum ar fi o soră sau o mamă (nu și o verișoară), aveau de trei ori mai mare riscul să dezvolte boala.

„Bărbații cu risc ridicat de cancer de sân vor, adesea, să facă testarea, deoarece un membru al familiei de sex feminin a avut boala”, spune cercetătorul principal al studiului și radiologul Perlmutter Samantha Heller, doctor în medicină, profesor asociat de radiologie la NYU Langone Health. În general, bărbații trebuie să fie mai conștienți de factorii lor de risc pentru cancerul de sân și că, de asemenea, pot dezvolta boala.

Majoritatea bărbaților din analiză au vrut să facă testarea din cauza îngrijorărilor cu privire la prezența unui nodul mamar. Heller atrage atenția că, totuși, faptul că lipsa screeningului țintit la cei cu risc ridicat și tendința de a aștepta prea mult înainte de a se prezent al a medic pentru bărbații cu risc, pot explica de ce bărbații au un risc mai mare de a muri de cancer la sân decât femeile, chiar dacă boala este mult mai frecvent la femei.

 Studiul, AICI.

Ştiri Recomandate

Comentarii