Cardiomiopatiile: ce sunt și de ce apar. Tot ce trebuie să știi despre aceste afecțiuni

Inima
Cardiomiopatiile sunt un grup de boli care afectează mușchiul inimii. Până la jumătate din toate cazurile de insuficiență cardiacă sunt cauzate de cardiomiopatii. Iată de câte tiuri sunt, ce faci ca să le previi și cum se tratează: 

Cardiomiopatiile pot fi cauzate de aportul inadecvat de sânge la mușchiul inimii provocat de boli coronariene sau de infarct, infecții (de obicei virale), infiltrarea proteinelor sau a altor substanțe din fibrele musculare, tulburări metabolice, tulburări endocrine și reacții adverse la medicamente, arată experții de la universityhealthnews.com.

Cardiomiopatiile sunt de mai multe tipuri: 

Ischemice. Acest tip este cauzat de boli coronariene și atac de cord. Aceasta determină mărirea (dilatarea) tuturor camerelor inimii, iar capacitatea ventriculului stâng de a se contracta este slăbită.

Neischemice. Aceste tipuri nu sunt legate de boala coronariană. Sunt moștenite sau cauzate de substanțe infiltrative. Ele includ:

- Cardiomiopatia hipertropică. În această formă, masa musculară și grosimea pereților ventriculului stâng cresc, făcând interiorul acestei camere mai mic.

- Cardiomiopatia restrictivă. În acest tip, inima are o putere normală de pompare, dar este rigidă și nu se poate umple corect.

- Displazia aritmogenă de ventricul drept (ARVD). În această formă rară de cardiomiopatie, corpul înlocuiește celulele din ventriculul drept cu grăsime și țesut fibros.

Alte tipuri de cardiomiopatii

Această categorie include trei forme care nu se încadrează în celelalte clase. Acestea sunt:

Cardiomiopatia Takotsubo. Această formă apare de obicei ca răspuns la stres sever și mai des la femei decât la bărbați. Majoritatea, dar nu toate, cazurile de cardiomiopatie takotsubo se rezolvă cu timpul.

Cardiomiopatia indusă de chimioterapie. În această formă, agenții de chimioterapie provoacă leziuni permanente ale mușchilor inimii, ducând la insuficiență cardiacă.

Cardiomiopatia peripartului. Această formă rară apare în timpul sarcinii, în principal la femeile cu obezitate sau hipertensiune arterială. Din fericire, majoritatea femeilor care o dezvoltă își recuperează cea mai mare parte a funcției cardiace cu un tratament adecvat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel