Ce a decis Ministerul Sănătății legat de taxa de clawback pentru imunoglobulină și produse din plasmă

Sânge
Termenul privind scutirea de taxă clawback pentru imunoglobulină, produse din plasmă şi derivate din plasmă va fi prelungit, a anunțat ministrul Sănătății.

Imunoglobulina, plasma, ministru. "Săptămâna trecută am finalizat actul normativ de prelungire a ordonanţei care scuteşte clawback-ul la imunoglobulină şi la produsele din plasmă şi derivate. Ştiam foarte bine. Făcând analize, ne-am dat seama că nu putea rezolva problema dacă nu prelungim acel act normativ", a explicat Sorina Pintea, la Ministerul Sănătăţii, citată de Agerpres.

Oficialul a mai declarat că proiectul care prevede modul de formare a preţurilor la medicamente a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la rubrica Transparenţă decizională. "Ministerul Sănătăţii a publicat pe site în transparenţă decizională o notă, o modificare legislativă prin care propunem modalitatea de formare a preţului. Şi acest lucru credem noi că va aduce o modificare pozitivă pentru piaţa de medicamente", mai zice Sorina Pintea, potrivit sursei citate.

În opinia acesteia, nu doar România se confruntă cu lipsa unor medicamente, ci şi alte state din Europa. Iar săptămâna viitoare va merge la o reuniune cu 11 miniştri ai sănătăţii din Grupul de la Valletta, unde o temă de discuție va fi tocmai accesul la medicamente.
Oficialul a dat asigurări pacienților că Ministerul Sănătăţii face toate eforturile pentru a asigura medicamente: "Vreau să îi asigur pe pacienţii români că facem toate eforturile. Trebuie să avem grijă şi de fabricile mici de medicamente, care, dacă nu luăm o soluţie rapidă, s-ar putea să aibă probleme. De fapt, aceasta este problema, să putem asigura acces la medicamente scumpe şi la medicamente ieftine".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel