Ce tratament se ia după COVID, pentru refacere. Medic: "Pacientul NU trebuie să stea și să sufere acasă"

Cum putem să ne refacem organismul după infecția cu SARS-COV-2. 

Rodica Tănăsescu, medic de familie, a oferit câteva detalii.

"Din păcate, nu există o rețetă universală, pentru că manifestările provocate de acest virus sunt nenumărate. Există nenumărate feluri de manifestare a bolii și, la fel, nenumărate feluri în care pacienții post-COVID au semne clinice supărătoare. Cei mai mulți acuză oboseala. Sigur că există medicații care să sprijine pacientul, fără să pot spune că acestea vindecă. Sunt pacienți care au temporar o afectare hepatică sau glicemii mai mari, poate și din cauza terapiilor făcute pe perioada bolii. Unii au manifestări neurologice, alții au crampe, cefalee. 

Medicul este cel care recomandă pacientului soluția, de multe ori a fost nevoie să trimit pacientul pentru o nouă investigație radiografică, pulmonară, uneori, acolo unde există deja un punct slab, acolo rămân problemele. Un pacient care are o sinuzită veche, post-COVID, din păcate, uneori, se reactivează. Trece cu răbdare și cu ajutorul medicilor. Nu există o rețetă universală, asta nu înseamnă că pacientul trebuie să stea și să sufere acasă.", a spus medicul Rodica Tănăsescu în direct, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel