Ce vor însemna carantina și izolarea pentru români. Anunțul lui Raed Arafat

Raed Arafat. Foto: DSU
Raed Arafat, secretarul de Stat în MAI, a explicat ce vor însemna carantina și izolarea și cum se vor aplica.

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice a fost aprobată astăzi în Şedinţa de Guvern şi urmează să meargă în Parlament.

 

Carantina -  pentru persoanele sanatoase


"Proiectul de lege abordează problema mai general, nu doar pentru Covid, poate fi aplicat și în alte situații de risc biologic și epidemiologic. Proiectul începe cu mai multe definiții. Termenul de carantină are acum o definiție asemănătoare cu Regulamentul Internațional Sanitar, ea reprezintă o măsură de prevenire a bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare a unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată. Proiectul prevede, ca excepție, dacă e depășită capacitatea spitalelor, ca izolarea să poată fi făcută și la domiciliui. Deci carantina se va referi la persoane care sunt sănătoase, dar care pot fi expuse, pot fi în perioada de incubație și așa mai departe", a declarat Raed Arafat.

Izolarea -  pentru persoane infectate
 

"Termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate și reprezintă o măsură care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave, cu o boală infecto-contagioasă sau ale persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament adecvat în scopul vindecării și a reducerii gradului de contagiozitate. Vorbim de internarea pacientului la spital,  într-o unitate care aparține spitalului sau, în cazul în care capacitatea este depășită total și condițiile permit sau boala permite, izolarea să aibă loc inclusiv la domiciuliu", a completat el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel