CNAS: Cum trebuie tratate urgențele, măsuri speciale coronavirus

UPU
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat măsuri pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus SARS-COV-2 la nivelul unităților sanitare publice și private

Reprezentanții CNAS aduc clarificări legate de anumite măsuri luate pentru protejarea populației de coronavirus în spitale de stat și private.

Astfel, conform prevederilor Ordinului Comandantului Acțiunii, Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență nr.74527/23.03.2020 privind instituirea unor măsuri necesare pentru limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 la nivelul unităților sanitare publice și private, pacienții care reprezintă urgențe medicale și cei care suferă de afecțiuni cronice se vor adresa, după caz, unităților sanitare, ambulatoriilor de specialitate sau cabinetelor de medicină primară. Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță, arată reprezentanții CNAS.

Pentru a evita aglomerările în unitățile sanitare și a nu-i pune astfel în pericol pe cei cu patologii mai deosebite, populația este rugată că la primele semne de boală să contacteze telefonic medicul de familie, care va decide dacă va acordă o consultație la distanță sau, după caz, va programa pacientul pentru o consultație la cabinetul sau îl va direcționa către ambulatoriul de specialitate.

În cazul în care medicul de familie îndrumă pacientul către ambulatoriul de specialitate, în conformitate cu prevederile în vigoare, pe perioada stării de urgență nu este necesar biletul de trimitere.

De asemenea, va reamintim că, pe perioada stării de urgență, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive, se acordă și validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, mai arată reprezentanții CNAS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel