Conf Dr Mihai Craiu, despre COVID-19 la copii. „Asta e o veste bună pentru părinți”

Părinți cu copil, purtând măști. Foto: Pixabay
EXCLUSIV
Cunoscutul medic pediatru conf univ dr Mihai Craiu a explicat, EXCLUSIV la Dezbaterea DC Medical, că din fericire copiii nu fac de regulă forme grave de COVID-19.

„E important de spus că și copiii se pot îmbolnăvi (de COVID-19, n.r.), dar dintre persoanele care ajung în atenția medicului și a unităților spitalicești, copiii reprezintă o minoritate. În toate studiile publicate până acum, ei însumează între 5 și 10 procente, în funcție de profilul de vârstă al populației”, a arătat conf univ dr Mihai Craiu. 

El spune că procentul copiilor care ajung să fe spitalizați este și mai mic de atât. 

„Asta este o veste bună pentru părinți. Copiii par a fi afectați mult mai frecvent ușor, și în orice caz dintre pacienții care ajung spitalizați, copiii reprezintă până într-un procent. Cu alte cuvinte, nu fac forme grave. Exceptând reputatul sindrom inflamator multisistemic, faimosul MIS-C sau PIMS (pediatric inflammatory multisystem syndrome)”, a arătat dr Mihai Craiu. 

Dar ce faci când apare febra la copii? Află în video dacă pot fi ei tratați cu antiinflamatoare nesteroidiene: 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel