Congresul Național de Imagistică Musculoscheletală, la Timișoara. Cursuri și prezentări științifice

Medici
Congresul Național de Imagistică Musculoscheletală se desfășoară în aceste zile la Timișoara. Peste 200 de participanți se vor reuni cu acest prilej.

Peste două sute de specialiști din țară și străinătate s-au reunit, vineri, la Timișoara, în cadrul Congresului Național al Societăţii de Imagistică Musculoscheletală din România. Evenimentul se desfășoară în perioada 31 mai – 2 iunie, potrivit agerpres.ro.

Specialiștii vor prezenta lucrări dedicate patologiei sistemului musculoscheletal şi aspectelor imagistice ale acesteia.
Preşedintele Societăţii Române de Imagistică, coorganizator al evenimentului, prof. univ.dr. Florin Bîrsăşteanu, a declarat vineri că această societate încearcă să facă paşi în descrierea tehnicilor care pot aduce un plus de diagnostic în patologia traumatică în principal, în patologia sportivului, cea degenerativă şi tumorală, mai ales în cea cu diseminare secundară în structurile osoase, cum ar fi metastazele osoase de exemplu.

"La noi, pregătirea în imagistica mulculoscheletală este o supraspecialitate în cadrul specialităţii de radiologie şi imagistică. Avem specialişti care învaţă anumite tehnici, dar şi specialişti care învaţă supraspecializări; aşa cum este senologia (tehnică de diagnostic a patologiei sânului, n.r.) avem şi supraspecialitatea de imagistică musculoscheletală", a afirmat dr. Florin Bîrsăşteanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara.

Medicul spune că patologia este răspândită în rândul unei mase mari de pacienţi, întrucât toţi cei care au vârsta de peste 50 de ani au probleme cu genunchii, cu spatele, la nivelul coxalului, al articulaţiei coxo-femurale, artroze, dar şi în rândul copiilor şi al tinerilor sportivi.

"Reumatologii folosesc foarte mult această supraspecializare pentru decelarea patologiei articulaţiilor mici, în poliartritele cronice, periatrite. Este o problematică destul de frecventă, în general a copilului şi a tânărului sportiv sau a vârstnicului cu patologie degenerativă, la care se adaugă cei cu metastaze osoase. Acum sunt foarte mulţi tineri, mai ales neprofesionişti, care fac multă mişcare în bazele sportive fără a fi pregătiţi înainte, toată lumea face schi, dar fără pregătire corespunzătoare, după care vin cu rupturi de ligamente şi tendoane", a explicat Florin Bîrsăşteanu. 

Timișoara, pol de specialitate în domeniu

Florin Bîrsășteanu a mai menţionat că Timişoara este recunoscută ca un pol de specialitate în acest domeniu, iar rezidenţii de radiologie sunt atraşi de supraspecializări care ţin de ecografie sau rezonanţă magnetică ori de un segment de patologie, cum este cea musculoscheletală. 

Evenimentul are susținerea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara și este structurat pe două secțiui cu caracter știițific: un curs susţinut de Societatea Franceză de Imagistică Musculoscheletală, la care sunt înscrişi 75 de medici ce parcurg tematici din actualităţi în imagistica musculoscheletală şi practici de ecografie musculoscheletală, iar cea de-a doua secţiune este dedicată prezentărilor ştiinţifice, la care şi-au anunţat participarea peste două sute de invitaţi, medici specialişti în radiologie imagistică medicală din România, Austria, Franţa, Olanda, Belgia, Republica Moldova.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel