Coronavirus: extinderea epidemiei ar putea afecta economic Japonia

Coronavirus,
Epidemia provocată de noul coronavirus din China ar putea afecta economia din Japonia, în special turismul și comerțul, dacă aceasta se va extinde.  

O extindere şi o prelungire a epidemiei cu noul coronavirus ar putea afecta economia niponă, în special turismul, sectorul de retail şi exporturile, a avertizat luni Paul Cashin, şeful misiunii FMI în Japonia.
„Extinderea epidemiei reprezintă un risc la adresa economiei nipone, deşi impactul economic va depinde de gradul de extindere şi de răspunsurile autorităţilor.

Dacă epidemia va fi extinsă şi prelungită, acest lucru va afecta probabil turismul şi activităţile de retail, în urma scăderii sosirilor de turişti din China şi din alte regiuni şi a cheltuielilor lor”, a explicat Paul Cashin pentr surse citate de agerpres.ro.
Acesta a adăugat că epidemia ar putea de asemenea avea efect asupra comerţului şi investiţiilor deoarece o încetinire suplimentară a economiei Chinei ar putea afecta companiile din Japonia şi ar putea întrerupe lanţurile de furnizare.

Virusul, care a început să se răspândească în China şi apoi în 27 de ţări şi regiuni, a sporit temerile în rândul autorităţilor nipone că a treia economie mondială ar putea intra în recesiune.
China este a doua mare destinaţie pentru exporturile Japoniei. Companiile auto nipone produc componente iar retailerii vând o gamă largă de bunuri în statul chinez. De asemenea, 30% din turiştii care au vizitat anul trecut Japonia erau chinezi. Ei au cheltuit aproape 40% din totalul sumelor cheltuite de vizitatorii străini.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel