Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
COVID-19. Medicul oncolog Dan Jinga: Nu am întrerupt niciun tratament nejustificat
Dan Jinga, medic oncolog, a vorbit la ediția de săptămâna aceasta a Academiei de Sănătate despre tratamentul bolnavilor oncologici în timpul stării de urgență.
de  Florina Pop
Dr Dan Jinga, oncolog  FOTO: DC Medical
EXCLUSIV

Dan Jinga, cancer. "Am încercat să ținem cât de mult rigoarea tratamentului oncologic. Subtratamentul în acest moment este riscul cel mai mare, riscul care vine atât din frica doctorului, cât și din frica pacientului – riscul de suprainfecție. Am încercat să vedem cum putem respecta în condițiile date tratamentele conform protocoalelor. Și am avut discuții în cadrul echipei mixte de radioterapeuți și kinetoterapeuți, dar am recomandat fiecărui medic să discute cu fiecare pacient în parte care sunt riscurile – riscurile de a continua sau de a nu continua tratamentul", a explicat medicul oncolog Dan Jinga, în cadrul ediției de săptămâna aceasta a Academiei de Sănătate.

Specialistul a subliniat că în cadrul Clinicii Neolife din București, unde lucrează, s-a încercat să individualizăm mai mult ca niciodată acest tratament. "În momentul de față nu am întrerupt niciun tratament nejustificat, nici în ceea ce privește radioterapia, nici în ceea ce privește tratamentul sistemic", a precizat dr Dan Jinga.

Rostul unui corect triaj al pacienților

Specialistul a subliniat că s-a pus un mare accent pe un corect triaj al bolnavilor.

"Ținând cont că un pacient oncologic odată infectat și odată ce dezvoltă COVID-19 are risc mai mare de evoluție severă, risc mai mare de a ajunge în Terapie Intensivă, de a dezvolta mai repede simptomatologie. Având în vedere această idee, partea a doua a echipei, partea de epidemiologi, de direcție medicală, s-a implicat foarte tare în ceea ce privește triajul pacienților pentru că e foarte important ca toți pacienții să fie selectați corect, pentru că nu ne permitem să tratăm un pacient cu simptomatologie pulmonară minimă care n-are legătură cu infecția cu coronavirus. Și totodată nu ne putem permite un pacient infectat printre ceilalți știind că avem acest risc – de a face complicații ulterioare pentru toată lumea", a explicat dr Jinga.

Potrivit acestuia, de săptămâna viitoare se vor acorda consultații online – telemedicină - pacienților oncologici "pentru a mai liniști un pic pe cei care se tem de revenirea bolii, uneori nejustificată". Legat de intervențiile chirugicale pe parte oncologică, dr Dan Jinga pledează pentru efectuarea lor, "sigur, judicios".

Problema toxicității pulmonare a terapiilor oncologice

Medicul oncolog a mai precizat că a avut discuții cu colegi din țară despre problema toxicității pulmonare a terapiilor oncologice:

"Imunoterapia, în special, vine cu o toxicitate pulmonară de ordin imun. Din nefericire pentru imagist, într-o primă etapă, diagnosticul cu pneumopatia virală este foarte foarte greu de realizat. Din acest motiv, în cadrul echipei noastre, am insistat foarte mult ca fiecare pacient să plece cu un bilet de externare în care să fie trecute aceste potențiale toxicități, mai ales atunci când vorbim de medicamente de ultimă generație, pătrunse în oncologia românească în ultimele 6-24 de luni, să fie menționate foarte clar aceste posibilități, în special legate de pneumopatia imună, care, într-o primă etapă, poate să creeze confuzii majore cu infecția pulmonară virală".

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?