Cristina Vlădău, APAN: Pandemia ne-a adus lucruri bune

Covid-19
EXCLUSIV
Cristina Vlădău, vicepreședintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN), a declarat în cadrul unui FOCUS GRUP organizat de DC Media Group că pandemia COVID a adus ”lucruri bune” bolnavilor cu afecțiuni neurologice.

La FOCUS GRUP-ul organizat de DC Media Group, Cristina Vlădău, vicepreședintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN), a vorbit despre acele lucruri bune petrecute în timpul pandemiei pentru pacienții cu boli neurologice.

”Spre bucuria noastră, iarăși nu știu dacă suntem o categorie atipică, atâta timp cât în timpul pandemiei noi nu am suferit de accesul la tratamente în sensul că absolut toți pacienții au beneficiat de tratamente, ba, din contră, am avut patru terapii noi care au fost aprobate și puse pe piață. Finalul anului și începutul de an ne-a adus alte două lucruri bune și foarte bune. În decembrie au fost schimbate criteriile de acreditare pentru centrele de scleroză multiplă. Deschiderea mai multor centre acreditate în toată țara la nivelul fiecărui județ este obiectivul nostru numărul doi. Și iată că prin aceste criterii se deschide accesul la nivel local la servicii, deci vor fi echipe de medici neurologi, asistente medicale, cu parte de recuperare. Suntem cumva la jumătatea problemei, în sensul că acum trebuie să intervină pacienții pentru că ei trebuie să se coalizeze la nivel local și să solicite crearea centrului, dar teoretic condițiile sunt create. 

În al doilea rând, în ianuarie a apărut protocolul de tratament pentru scleroză multiplă. Este ca la carte, un foileton întreg care dă detalii, rezolvă problema de acces la tratamente a copiilor cu scleroză multiplă. Se fac niște precizări foarte clare, deci din punctul ăsta de vedere pandemia ne-a adus lucruri bune.

Nu vreau să spun că s-au rezolvat toate problemele pentru că, în continuare, problemele majore, cele care țin de accesul la serviciile medicale nu s-a rezolvat. Probabil că încet-încet vom aduce niște schimbări. În continuare nu avem acces la ce înseamnă telemedicină, teleradiologie și umblăm cu RMN-urile de la clinica de radiologie la clinica neurologică.

Sunt multe lucruri care vor trebui schimbate, dar ca principiu există și lucruri bune care s-au întâmplat”, a afirmat Cristina Vlădău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel