Cum s-a organizat Institutul Oncologic București în pandemie. Dr Bogdan Tănase: cozile sunt inevitabile

Dr Bogdan Tănase. Foto: Facebook
EXCLUSIV
Doctorul Bogdan Tănase, directorul medical al Institutului Oncologic București, spune că s-au creat opt circuite separate pentru a evita întâlnirea bolnavilor de cancer, negativi la COVID și a celor despre care nu se știe că dacă au sau nu noul coronavirus.

Invitat la emisiunea Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, doctorul Bogdan Tănase, medic primar chirurg de chirurgie toracică și chirurgie generală, director medical al Institutului Oncologic București, a explicat cum a fost organizat Institutul în lunile de pandemie. 200 de oameni vin zilnic pentru servicii medicale la această unitate spitalicească.

”Spitalul nu a fost gândit pentru un astfel de aflux acum 30 de ani, ca și multe alte spitale din România. Nu aveam circuite 100% separate. Am gândit circuite în așa fel încât am identificat cam opt fluxuri de pacienți care, în final, au fost organizate pe opt circuite separate în așa fel încât principala problemă - pe care am reușit să o rezolvăm - să nu se întâlnească pe cât posibil pacienții cunoscuți ca fiind negativi cu pacienții al căror status nu-l cunoșteam pentru că nu au fost testați. Asta, deși, de multe ori, s-au prezentat cozi care cred că sunt inevitabile”, afirmă directorul medical al Institutului Oncologic București. 

Potrivit acestuia, problema accesului la îngrijiri al pacienților oncologici în timpul pandemiei nu se limitează la ce se întâmplă în Institutul Oncologic, unde vin pacienți deja diagnosticați.

”Au fost mult mai puține investigații efectuate pentru diagnosticarea unor boli neoplazice. Per ansamblu, au fost făcute mult mai puține endoscopii, mult mai puține bronhoscopii, poate mult mai puțin investigații imagistice și prețul acestui acces mai greu la serviciile medicale în mod sigur îl vom vedea peste câteva luni când vor fi diagnosticate cazuri mai avansate de cancere”, consider medicul Bogdan Tănase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel