Cum să scăpăm de pericolul dezinfecțiilor prost făcute. Opinia dr Radu Țincu

Dezinsecție
EXCLUSIV
Medicul toxicolog Radu Țincu a discutat la Interviurile DC Medical ce ar însemna pentru o instituție publică o dezinfecție prost făcută.

La Interviurile DC Medical, medicul primar toxicolog Radu Țincu a precizat că firmele de dezinsecție și dezinfecție prestează servicii de profil și la instituțiile publice, iar dacă nu respectă procedurile apar probleme. Decesele de la Timișoara și îmbolnăvirile zecilor de elevi de la Arad sunt exemple grăitoare. ”În instituțiile publice există riscul de victime multiple - gândiți-vă la aceste proceduri, există o anumită ciclicitate, ele se fac și în spitale. Ce se va întâmpla dacă cineva folosește o astfel de substanță într-un spital? Și încep să fie intoxicați pacienții?”, afirmă medicul. 

El avertizează că se poate ajunge și în cealaltă extremă, mai ales că oamenii au devenit acum mult mai atenți la aceste servicii. ”Se poate ajunge și în extrema în care nu se va mai fac dezinsecții și deratizări”, adaugă Radu Țincu. Iar această variantă nu este de dorit întrucât vine cu alte efecte neplăcute. Soluția? Specialistul crede că răspunsul este tot în mâinile oamenilor: ”Trebuie găsită o formulă în care asigurăm, cel puțin pentru instituțiile publice, că aceste firme fac lucrurile conform fișelor de securitate”.

În opinia medicului toxicolog, chiar instituțiile ar fi bine să se asigure că aceste proceduri de dezinsecție/dezinfecție/deratizare sunt realizate conform procedurilor. Însă, se întreabă doctorul Țincu: ”câți dintre noi, când cumpărăm un tub de orice - că e insecticid de cameră, că e un detergent, un detartrant - am citit cu atenție ce scrie pe el”.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel