Dr Bogdan Tănase: tratamentul pacienților cu cancer în pandemia de COVID-19. Academia de Sănătate

Dr Bogdan Tănase. Foto: Facebook
EXCLUSIV
Dr Bogdan Tănase vine luni, 16 noiembrie 2020, la Academia de Sănătate, pentru a discuta despre problemele pe care le ridică pandemia de COVID-19 în tratarea pacienților cu cancer, o boală care, lăsată netratată, are „evoluția uniform fatală”. 

Dr Bogdan Tănase, invitatul de luni, 16 noiembrie 2020, al Academiei de Sănătate, emisiune realizată de academicianul Irinel Popescu, este medic primar chirurg de chirurgie toracică și chirurgie generală, director medical al Institutului Oncologic București. 

Întrucât suntem într-o perioadă total nefavorabilă din punct de vedere al evoluției pandemiei COVID-19, cu zile când numărul de cazuri depășește 10.000 pe zi, iar cel al deceselor sare constant de 100, în locurile unde activitatea medicală trebuie să continue pentru că și alți bolnavi au nevoie de sistemul de sănătate, ea continuă, atât cât poate, dar continuă. 

„Așa cum spuneam, invitatul nostru lucrează în Institutul Oncologic București. Sub acest aspect sigur că se confruntă cu o categorie de bolnavi despre care s-a vorbit foarte mult în această perioadă a pandemiei de COVID-19, și anume bolnavii cu cancer.Și s-a vorbit în sensul că, fără să fie date extrem de clare până în momentul de față, totuși se pleacă de la premisa că din cauza pandemiei acești bolnavi au fost într-o anumită măsură neglijați și aceasta ar fi putut avea consecințe nefavorabile asupra unei boli care, prin ea însăși, nu este o urgență în sensul clasic al cuvântului, dar lăsată netratată evoluția este uniform fatală, poate fi considerat o prioritate de sănătate cel puțin”, a explicat academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate. 

Emisiunea va fi transmisă luni, 16 noiembrie, de la ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube, ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel