Dr Crina Ștefănescu: Medicina de Transplant să fie recunoscută ca specialitate EXCLUSIV

Dr Crina Ștefanescu. Foto: DC MEDICAL
EXCLUSIV
Dr Crina Ștefănescu, președintele Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România, a povestit la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, momentele grele prin care a trecut ca și pacient în așteptarea unui transplant de ficat.

Crina Ștefănescu, medicină. Dr Crina Ștefănescu, președintele Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România, a mărturisit la Academia de Sănătate experiența sa ca pacient transplantat, clipele grele prin care a trecut, ce ar fi bine să știe un pacient ce urmează să fie transplantat și ce ar fi de făcut ca unii medici să nu se panicheze când un transplantat vine în cabinetul lor cu o problemă dentară.

Crina Ștefănescu, medicină. Povestea

"Povestea mea este foarte asemănătoare cu povestea fiecăruia dintre colegii mei transplantați", afirmă Crina Ștefănescu, medic de profesie. Diagnosticul, când e rostit de medic, e "un moment foarte greu de gestionat în care trebuie să-ți înfrângi spaima, durerea, neputința și să încerci să vezi ce căi de tratament poți să ai".

Pentru doctorița Ștefănescu, diagnosticul crunt a venit în 2000. 6 ani s-a luptat cu boala. Primul lucru, după ce a aflat ce înseamnă afecțiunea pe care o avea, a fost să realizeze că singura salvare o constituie un transplant.

"Citisem într-un ziar că ați făcut două operații de transplant, domnule profesor (n. r. lui Irinel Popescu i se adresează). Am sunat secretara și m-am programat la o consultație la dumneavoastră. (...) Era într-un octombrie 2000 când m-ați consultat. Mi-ați spus că am venit prea devreme, că sunt la debut de boală și că va trebui să mă îngrijească un gastroenterolog. Eu voiam neapărat să ajung pe o listă de așteptare știind că salvarea e numai transplantul", povestește președintele Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România.

Au urmat 6 ani de monitorizare la Spitalul Fundeni, două telefoane pentru transplant. Al doilea a fost cu noroc.

"Am trecut prin perioade foarte dificile de care îmi este greu să-mi aduc aminte. Spectatorii trebuie să știe că în momentul în care aștepți pe o listă de așteptare, prioritate au pacienții înscriși în funcție de gravitatea bolii", subliniază dr Crina Ștefănescu.

Ea a ținut să sublinieze că organul pe care l-a primit a fost adus de medicul Radu Zamfir (actualmente președinte al Agenției Naționale de Transplant) pe o vreme grea, începuse să ningă, și cu un avion al armatei. „Agenția Națională de Transplant nu are nici acum mijloc de transport", punctează președintele Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România.

Crina Ștefănescu, medicină. Monitorizarea

Potrivit acestuia sunt prea puțini medici care au grijă de pacienții transplantați. În 2006, când ea a fost transplantată, era 100 de astfel de pacienți. Acum sunt 1.000.

"Medicina de Transplant să fie recunoscută ca și specialitate" de către Ministerul Sănătății, punctează dr Crina Ștefănescu. Ea povestește că au fost cazuri când pacienții transplantați s-au dus la medic cu o simplă viroză sau cu o problemă dentară, iar acei doctori s-au panicat la auzul că au fost transplantați.

Mai amintește că un pacient transplantat face analize la un anume interval de timp și ia o medicație care să-i asigure protecția organului transplantat.

Cum e viața după transplant, cum împaci sănătatea cu cariera, dar și bucuria de a aduce pe lume o nouă viață, în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel