Dr. Laszlo Attila: vor fi măsuri coercitive pentru fiecare instituție care are rol în vaccinare

Dr. Laszlo Attila de la  Comisia de Sănătate a Senatului
EXCLUSIV
Dr. Laszlo Attila de la Comisia de Sănătate a Senatului a declarat la dezbaterea „Vaccinarea, dimensiune strategică a politicilor de sănătate publică”, organizată de DC Medical, că unul din capitolele importante din această variantă a legii trecută de Senat, sunt măsurile coercitive pentru fiecare instituție care are rol în vaccinare.

"Unul din capitolele importante din această variantă trecută de Senat sunt măsurile coercitive pentru fiecare instituție care are rol în vaccinare. Ca este DSP, că este Minister, medic de familie sau cine o fi, sunt stipulate obligațiile respectiv și măsurile coercitive dacă nu își îndeplinesc obligațiile.", a declarat Laszlo Attila.

De asemenea, acesta subliniază faptul că furnizorilor le va fi dificil să acopere stocurile necesare de vaccinuri.

"Obligativitatea asigurării stocurilor pe o perioadă de 2 ani, pentru a exista stocuri suficiente. Din discuțiile cu producătorii, sunt anumiți furnizori cărora le este greu să asigure astfel de stocuri, dar asta urmează să o clarifice colegii deputați", a mai spus acesta.

Laszlo Attila spune ca tocmai aplicarea acestor măsuri necesită legiverarea actului normativ.
"Rolul și scopul acestei legislații precum și necesitatea de a ridica la rang de lege, tocmai asta a fost. Ca să existe măsuri coercitive pentru instituții, în legislația terțială, secundară, nu existau", a concluzionat acesta.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel