Dr Valeriu Gheorghiță, ADEVĂRUL despre infecția cu Clostridium difficile; cauza decesului lui Bogdan Stanoevici
12 ian, 21:48
După ce s-a vindecat de COVID-19, starea de sănătate a fostului ministru Bogdan Stanoevici era din păcate gravă. Avea plămânii afectați și, spun apropiații, din spital se procopsise și cu o infecție nosocomială cu Clostridium difficile. Iată ce spune dr Valeriu Gheorghiță, care este medic infecționist, despre această infecție:
de  Adisa Codruț
Clostridium difficile. FOTO: CDC / James Arche

„Infecția cu Clostridium difficile cunoaște o largă răspândire în întreaga lume, inclusiv în România, cu o incidență crescută în ultimii ani ca urmare a selectării unei tulpini bacteriene hipervirulente (ribotipul 027) cu potențial de a cauza forme severe de boală, respectiv cu rezistență crescută la antibioticele folosite în mod uzual în practica medicală (cefalosporine de generația III și IV, fluorchinolone, carbapeneme)”, explică dr Valeriu Gheorghiță, într-un material de pe site-ul Spitalului Militar Central.

El spune că atunci când flora intestnală este disturbată de o boală sau de tratamentele pentru acestea, mai ales când vorbim de antibiotice, iar dezechilibrul ei face loc proliferării unor bacterii periculoase. 

Cum apare infecția

„Compoziția florei intestinale este diferită de la un individ la altul, se poate modifica în timp și poate suferi variații majore în funcție de tipul de alimentație, bolile asociate și tratamentele administrate, în special cu antibiotice (...) Dezechilibrele florei intestinale „benefice” favorizează colonizarea, selectarea și multiplicarea bacteriilor patogene competitive, ca de exemplu Clostridium difficile.

Principalele cauze ale apariției infecției

Principalele cauze care pot duce la dezechilibre ale florei intestinale normale sunt:

- Consumul excesiv de antibiotice, mai ales pe care orală (bucală) – cu apariţia așa-zisei enterocolite post-antibiotice;

- Administrarea de citostatice;

- Laxativele administrate excesiv, inclusiv preparatele care au rol de “detoxifiere a intestinului”, fără a preciza că acestea reduc flora intestinală benefică, extrem de utilă şi dificil de refăcut;

- Expunerea digestivă (de obicei prin consumul de apă sau alimente contaminate) la bacterii patogene care nu se regăsesc în mod normal în microbiota intestinală;

- Bolile intestinale inflamatorii sau neoplaziile de tub digestiv care alterează condiţiile locale favorabile dezvoltării florei naturale;

- Alimentația artificială prelungită (parenterală, prin perfuzie);

- Scăderea acidităţii sucului gastric, de diferite cauze, inclusiv prin administrarea prelungită de medicamente care scad aciditatea gastrică. Cu cât un medicament care reduce aciditatea gastrică este mai puternic şi este administrat pe perioade mai lungi de timp, cu atât riscul de dezechilibru al florei intestinale este mai mare;

- Regimuri alimentare neobișnuite, care pot favoriza sau inhiba anumite specii de bacterii, ducând la apariția unor dezechilibre între diferitele specii bacteriene;

- Modificarea tranzitului intestinal (constipația sau diareea excesivă), indiferent de cauză;

- Deficitele imunitare – în special deficitul de imunoglobulina A, factorul local de apărare la nivelul mucoaselor;

- Intervenţiile chirurgicale pe tubul digestiv, modifică circuitul normal al bolului alimentar, prin excluderea unor segmente de tub digestiv din tranzitul normal sau prin rezecarea unor segmente de tub digestiv, și creează condițiile favorabile dezvoltării florei patogene;

- Anxietatea (accelerează tranzitul intestinal cu tendinţă la diaree) sau depresia (inhibă tranzitul intestinal, putând conduce la constipaţie);

Antibioticele distrug flora intestinală

Infecția cu Clostridium difficilese produce frecventpe fondul unor perturbări severe în echilibrul florei intestinale protectoare şi apare, de obicei, la persoanele care urmează tratamente cu antibiotice. Din acest motiv, se recomandă evitarea tratamentelor antibiotice nejustificate, din proprie inițiativă, acestea fiindurmate la indicația unui medic specialist. Antibioticele distrug flora intestinală normală, susceptibilă și selectează speciile de Clostridium difficile, rezistente la majoritatea anibioticelor folosite în mod uzual.

Clostridium difficile, bacteria periculoasă

Clostridium difficile, este o bacterie anaerobă, neinvazivă, oportunistă, care are capacitate de a forma spori. Forma sporulată reprezintă forma de rezistență a bacteriei la condițiile nefavorabile de mediu. Sporii pot persista în mediu exterior până la luni de zile, având rezistență crescută la dezinfectantele alcoolice uzuale, exceptând dezinfectantele pe bază de clor sau cele cu efect sporicid. Forma vegetativă a bacteriei, secretoare de toxine, are rezistență scăzută la condițiile de mediu (persistă pe suprafețe până la 24 de ore) și rezultă din germinarea sporilor în anumite condiții favorizante (ex: lumenul intestinului subțire – nutrienți intestinali, pH-alcalin).

Cum se transmite și de la cine

Transmiterea infecției cu Clostridium difficile se produce pe cale digestivă (fecal-orală), cel mai frecvent prin ingerarea sporilor și mai rar a formelor vegetative. Infecția se poate transmite direct de la pacient sau purtătorul asimptomatic la contacți (alți pacienți, personal medical, aparținători), sau indirect, prin contactul cu obiectele contaminate cu spori sau forme vegetative.

Principalul rezervor de infecție pentru Clostridium difficile este reprezentat în special de pacienții cu boală manifestă clinic (diaree), respectiv de purtătorii asimptomatici și mediul exterior contaminat (obiecte de uz personal, aparatură medicală, suprafețe). Se estimează că portajul asimptomatic de Clostridium difficile este de până la 80% la nou-născuți și sugari și scade progresiv, până la cca 3%-5%-15%, la adulții sănătoși. De asemenea, pacienții din centrele de îngrijire pentru boli cronice pot ajunge la o rată de portaj asimptomatic de cca 50%. Consecințele portajului asimptomatic sunt atât pentru individ (posibilitatea de apariție a bolii în condiții favorizante – consum de antibiotice), cât și pentru colectivitate (sursă de infecție pentru contacți, respectiv pentru contaminarea mediului extern – suprafețe, obiecte de uz personal, etc).

Cine poate face infecția cu Clostridium difficile?

Pentru apariția infecției cu Clostridium difficile este necesară cumularea mai multor factori de risc, din care menţionăm:

- Administrarea de antibiotice (modifică flora intestinală protectoare). Principalele clase de antibiotice responsabile de creșterea riscului de enterocolită cu Clostridium difficile sunt cefalosporinele de generația III și IV, fluorchinolonele, lincosamidele (clindamicina) și carbapenemii. Dintre antibioticele cel mai puţin implicate în generarea acestei infecţii putem enumera ciclinele (doxiciclina), macrolidele (eritromicina, claritromicina, azitromicina) şi penicilina;

- Existența portajului de Clostridium difficile (pacienții colonizați anterior) sau expunerea la Clostridium difficile (contactul cu un pacient cu infecție cu Clostridium difficile, contactul cu purtătorii de Clostridium difficile sau cu obiectele și suprafețele contaminate);

- Alți factori de risc individuali: vârsta avansată, bolile cronice asociate, imunodepresia secundară bolilor sau tratamentelor, intervențiile chirurgicale digestive, medicația care reduce pH-ul acid gastric.

În consecință, pentru ca un pacient să dezvolte enterocolită cu Clostridium difficile este nevoie de expunerea la tulpini bacteriene toxigene (sau portajul intestinal preexistent) și administrarea de antibiotice, în prezența altor factori de risc care să asigure condițiile necesare multiplicării bacteriene (ex: vârsta avansată, aciditateagastrică scăzută, imunitate scazută, leziuni ale mucoasei intestinale, etc).

De obicei, infecția interesează frecvent persoanele cu vârsta peste 60 de ani, la care evoluţia poate fi uneori severă. S-a stabilit că o persoană de peste 65 de ani are risc de 10 ori mai mare de infecție cu Clostridium difficile, comparativ cu adultul tânăr.

Alte categorii cu risc de infecție cu Clostridium difficile sunt:

Persoane cu imunitate scăzută, din diferite motive:

- tratamente imunosupresoare (corticoizi, citostatice, terapii biologice);

- persoane diagnosticate cu diverse forme de cancer (hematologice, organe solide);

- boli cronice debilitante (ciroza hepatică, diabetul zaharat dezechilibrat, insuficiența renală cronică).

Persoane cu leziuni intestinale:

- boli inflamatorii intestinale;

- boala Hirschprung (megacolonul congenital);

- ischemia intestinală.

Persoane cu aciditate gastrică scăzută:

- tratamentul prelungit  cu antisecretorii sau antiacide gastrice;

- gastritele cronice atrofice;

- persoane care au tub de aspiraţie gastrică pentru mai mult timp.

Situaţii cu risc de infecție cu Clostridium difficile:

- spitalizări repetate și/sau prelungite;

- deficiența măsurilor de igienă.

Consecințele infecției cu Clostridium difficile:

Având în vedere rezistența crescută a sporilor la pH-ul acid gastric, aceștia ajung la nivelul intestinului subțire unde germinează și apar formele vegetative, secretoare de toxine, care vor acționa la nivelul mucoasei colonului producând inflamația și alterarea acesteia.

Perioada de incubație a bolii, definită ca timpul de la momentul infecției până la apariția bolii, este incomplet definită, variind între aproximativ 7 zile și până la câteva săptămâni. În funcție de caracteristicile individuale ale pacientului și virulența tulpinii bacteriene, în urma infecției cu Clostridium difficile poate să apară colonizarea asimptomatică sau boala manifestă clinic,cu forme ușoare, moderate sau severe, cu risc mare de complicații (colita pseudomembranoasă, megacolonul toxic, sepsis, disfuncție de organe şi chiar deces).

Cum evoluează infecția cu Clostridium difficile?

Evoluţia infecției cu Clostridium difficile este dictată de caracteristicile individuale ale pacientului (factorii de risc, bolile asociate), precum și de rapiditatea și corectitudinea tratamentului instituit. Cu toate acestea, chiar în condițiile unui tratament corect și complet se estimează că riscul de recădere a bolii (definită ca reapariția manifestărilor clinice de boală în primele 2-3 luni de la episodul anterior) este de cca 25%, în funcție de existența factorilor de risc (tratamente antibiotice repetate, boli cronice, vârsta avansată, imunodepresii). În mare parte recăderea se datorează peristenței sporilor la nivelul tubului digestiv, care germinează odată cu întreruperea tratamentului antibiotic.

Care este tabloul clinic în enterocolita cu Clostridium difficile, cum se face Diagnosticul diferențial și ce teste se fac pentru diagnostic, dar și cum se tratează infecția, aflați AICI. 

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?