Efectele COVID asupra bolnavilor de cancer. Prof dr Silviu Constantinoiu: unii nici nu se mai prezintă la spital

Prof dr Silviu Constantinoiu. Foto: DC News
EXCLUSIV
Prof dr Silviu Constantinoiu a vorbit la emisiunea Academia de Sănătate și despre efectele pandemiei COVID asupra bolnavilor de cancer care aveau nevoie și de intervenții chirurgicale.

O parte dintre bolnavii oncologici nu s-au mai prezentat la spital în aceste luni de pandemie COVID, susține prof dr Silviu Constantinoiu. Iar aceasta înseamnă lipsa de la ședințe de radioterapie sau prezentarea la medic în stadiile în care au intervenit multe complicații, adaugă prof. dr. Silviu Constantinoiu, șeful Secției Chirurgie Generală I și directorul Centrului de Excelență în Chirurgia Esofagiană, de la Spitalul Sf. Maria din Capitală, și membru al Academiei de Științe Medicale, la emisiunea Academia de Sănătate.

”Acum ne aflăm în plină pandemie și cam toată medicina suferă, iar chirurgia cu atât mai mult fiindcă testarea bolnavilor, programarea lor face la anumite operații care au indicație cum ar fi, de exemplu, bolnavii de cancer de esofag sau de rect care fac radioterapie. Și la un anumit număr de săptămâni trebuie intervenție pentru că se pierde intervalul optim de intervenție - face ca acești bolnavi să sufere și să nu fie operați la timp. O bună parte din ei nici nu se mai prezintă la spital sau se prezintă în stadii inoperabile sau de complicații ce impietează asupra rezultatelor postoperatorii”, afirmă profesorul Constatinoiu, la emisiunea Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel