Expert: cu cât dormiți mai puțin, cu atât trăiți mai puțin

Îngrășarea și obezitatea ar putea fi legate de expunerea la lumină în timpul somnului
Un expert american în Neuroștiințe pledează, la fiecare apariție publică, pentru beneficiile unui somn de calitate, nu ușor de obținut în secolul tehnologiei.

Matt Walker, profesor în Neuroștiințe și Psihologie la Universitatea din California, SUA, spune, într-o prelegere TEDx că somnul insuficient crește mortalitatea generală. Se bazează pe un experiment în care a limitat, timp de o săptămână, la 6 ore de somn un grup de adulți sănătoși, apoi le-a cerut să doarmă 8 ore. S-au făcut analize și teste.

”Şi au descoperit două lucruri importante. Primul: unui număr considerabil de gene, 711 la număr, le-a fost afectată activitatea din cauza somnului insuficient. Al doilea rezultat a fost că la aproximativ jumătate din aceste gene activitatea a crescut. (…) Genele care au fost dezactivate din cauza lipsei de somn sunt genele asociate cu sistemul imunitar. Aşa că, încă o dată, se observă un deficit imunitar. În contrast, acele gene care au fost activate sau le-a crescut activitatea din cauza lipsei de somn, au fost genele asociate cu dezvoltarea de tumori, genele asociate cu inflamaţia cronică şi genele asociate cu stresul şi drept consecinţă, cu bolile cardiovasculare. Pur şi simplu nu există aspect al stării voastre de bine care să poată fi lipsit de somn şi să scape nevătămat. (…)

E un adevăr foarte simplu: cu cât dormiţi mai puţin, cu atât trăiţi mai puţin”, subliniază expertul.

Întreaga prelegere o puteți asculta AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel