Fără asigurare medicală, deși li s-a plătit contribuția: este situația unor oameni ce au fost în șomaj tehnic
09 iul, 15:17
Mai multe persoane care au fost în șomaj tehnic în perioada stării de urgență s-au trezit că nu sunt asigurate la sănătate, deși contribuțiile lor au fost plătite de angajator. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) arată că de vină este, în realitate, angajatorul.
de  Angela Sabău
Carduri   Foto: CNAS/Facebook

Mai multe persoane care au fost în șomaj tehnic în perioada stării de urgență nu au putut beneficia de serviciile medicale gratuite, cu toate că angajatorul a achitat contribuțiile pentru ei. CNAS a explicat, într-un comunicat de presă, cum a fost posibil, arătând că angajatorii au „încadrat greșit” angajații, în formularul trimis la ANAF, de unde datele au fost preluate de CNAS.
„Din analiza situațiilor semnalate, am constatat ca în Declarația 112, începând cu luna aprilie 2020, mai mulți angajatori nu au încadrat corect personalul aflat în șomaj tehnic și nu a fost specificată perioada în care personalul s-a aflat în șomaj tehnic. Astfel, în datele importate de la ANAF în SIUI s-au preluat informatic formularele în care personalul aflat în șomaj tehnic a fost înscris la categoria salariat cu contribuție zero la sănătate. Conform reglementărilor în vigoare din sistemul de sănătate, o persoană care nu contribuie la fondul de sănătate și nici nu este încadrată într-o categorie scutită de plata contribuției își pierde automat calitatea de asigurat la 90 de zile de la data ultimei plăți a contribuției”, se arată în comunicatul CNAS.
De asemenea, în document se mai arată că există o posibilitate de rezolvare a situației: „O modalitate de a regla această problemă ce creează neajunsuri persoanelor care s-au aflat sau încă mai sunt în șomaj tehnic constă în depunerea declarațiilor rectificative de către angajatori. Această nouă declarație dă posibilitatea ca, în termen de 48 de ore, SIUI să recunoască   statutul de asigurat tuturor celor care au acest drept”, se mai arată în comunicat.
„Este mai mult decât regretabil că cei care întâmpină deja neajunsuri cauzate de faptul că au fost nevoiți să intre în șomaj tehnic trebuie să suporte acum și piedici în accesarea serviciilor medicale de care au nevoie. Este obligația noastră să asigurăm accesul la servicii medicale. De aceea, deși această problemă nu a fost generată de casele de asigurări de sănătate sau de sistemul informatic al CNAS, încercăm să identificăm cele mai bune soluții împreună cu colegii din ANAF pentru ca oamenii să nu se mai confrunte cu situația de a nu putea beneficia de serviciile medicale necesare”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?