Forumul Român de Diabet: Educația, prevenția și abordarea multidisciplinară a diabetului, pe agendă

Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
  • Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
  • Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
  • Pacienți, medici, autorități și reprezentanți din industria farmaceutică au lansat Forumul Român de Diabet
Lansat astăzi la București, Forumul Român de Diabet este o platformă care reunește asociații de pacienți, societăți medicale din domeniu, autorități și industria farmaceutică, care are menirea de a promova educația, prevenți și abordarea multidisciplinară a diabetului.

Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului estimează că la nivel european există aproximativ 22 milioane de persoane nediagnosticate și că, la fiecare 6 secunde, cineva moare din cauza complicațiilor cauzate de diabet. Nici perspectiva pe termen lung nu este încurajatoare: numărul cazurilor de diabet ar putea ajunge la 81 de milioane, până în anul 2045, doar în Europa.

În România, 1 din 10 oameni au diabet

Din păcate, și la această afecțiune România se înscrie în trendul european. În țara noastră una din 10 persoane este diagnosticată cu o formă de diabet, 11,6% dintre persoanele diagnosticate fiind internate cel puțin o dată pe an pentru complicații cauzate de această boală.

Totodată, îngrijorător este și faptul că există un nivel scăzut de informare și educare al persoanelor cu diabet zaharat: atât ele, cât și cele fără diabet, nu percep gravitatea bolii la nivelul impactului real pe care aceasta îl are asupra stării de sănătate și a vieții de zi cu zi.

Vestea bună este că, spre deosebire de alte boli cronice grave, când vine vorba de diabet nivelul de informare și educare asupra afecțiunii poate contribui direct și în mare măsură atât la prevenirea apariției ei, cât și la obținerea rezultatului terapeutic dorit. Pe lângă tratamentul medicamentos, există un ecosistem mult mai amplu de determinări, a cărui funcționare corectă ar putea să scadă incidența sau, după caz, gravitatea bolii și a complicațiilor asociate ei.

Forumul Român de Diabet

FORUMUL ROMÂN DE DIABET, lansat astăzi, 9 aprile 2019, este o platformă de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente, care își propune să creeze un cadru de colaborare meenit să schimbe perspectiva asupra diabetului. Cu toții militează pentru dezvoltarea integrată și multidisciplinară a politicilor publice din acest domeniu. Partcipanții la Formum au subliniat că diabetul poate fi combătut printr-o viziune complexă și îndrăzneață, care include măsuri imediate în domeniul educației populației, a prevenției, a depistării timpurii și a managementului integrat al pacienților.

„Asigurarea celei mai bune îngrijiri pentru persoanele cu diabet din România trebuie să fie prioritatea centrală pentru medicii implicați în managementul diabetului zaharat. În acest sens, colaborarea cu autoritățile din sănătate, dar și cu celelalte instituții și entități reprezentative din domeniu, reprezintă un capitol fundamental pentru Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, care va fi întotdeauna alături de persoanele cu diabet, inițiind demersuri ce au drept scop îmbunătățirea politicilor de sănătate realizate în sfera diabetului zaharat. Lansarea Forumului Român de Diabet reprezintă un pas înainte în lupta împotriva diabetului în România, luptă care necesită eforturi concentrate din partea tuturor factorilor implicați pentru reducerea impactului bolii în populația din țara noastră, unde prevalența afecțiunii depășește media europeană", a declarat Prof. Univ. Dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, și inițiator al demersului.

S-au făcut pași importanți, dar trebuie mers înainte

„Îmbunătățirea continuă a îngrijirii persoanei cu diabet trebuie să reprezinte obiectivul nostru în fiecare moment. În ultimii ani s-au realizat pași importanți spre creșterea calității îngrijirii persoanelor cu diabet, de menționat programul de insulinoterapie cu pompe de insulină și sistemele de monitorizare continuă a glicemiei, pentru persoanele cu diabet zaharat tip 1. Dar mai sunt încă multe de făcut, inclusiv în diabetul zaharat tip 2, care reprezintă majoritatea cazurilor și care se asociază cu multiple complicații invalidante. Complexitatea acestei patologii metabolice, a diabetului zaharat, necesită o abordare multifactorială și în acest sens, prevenția și depistarea precoce a diabetului, educația terapeutică a persoanelor cu diabet, prevenția complicațiilor, sunt obiective cruciale ce trebuie cuprinse într-un program național de diabet. Constituirea Forumului Național de Diabet reprezintă un demers important care își propune să arate că atunci când vorbim despre diabet, trebuie să vorbim despre o singură voce, o voce a responsabilității, conform conceptului de bază al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice <>", a declarat Prof. Univ. Dr. Gabriela Roman, președinte al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Un parteneriat pe termen lung

„Astăzi am pus bazele unei colaborări pe termen lung, pe care dorim să o dezvoltăm în perioada următoare, alături de toți cei prezenți – comunitatea medicala, autorități din diverse domenii, parlamentari, asociații de pacienți și industrie. Este un prim pas în care credem ca industrie și ca oameni și suntem convinși că, împreună, vom identifica și dezvolta acele acțiuni integrate pentru diminuarea incidenței diabetului și gestionarea eficientă a acestuia", a explicat și Sorin Iancu, Coordonator Grup de lucru Diabet din cadrul ARPIM.

„Persoana cu diabet trebuie să beneficieze de o îngrijire complexă, plecând de la medicul diabetolog, dar și cu o abordare multidisciplinară, deoarece putem vorbi atât de prevenția, cât și de posibila existență a unor afecțiuni asociate sau complicații. De asemenea, existența educatorului în diabet este extrem de importantă în echipa care îngrijește persoana cu diabet. În legătură cu problematica diabetului, este important să existe politici de sănătate coerente, aliniate ghidurilor și standardelor de îngrijire internaționale", a afirmat Maria Mesaroș, Președinte al Federației Asociațiilor Române de Diabet.

„În contextul unui management integrat al diabetului zaharat, educația persoanei cu diabet este o componentă esențială pentru un control eficient al bolii, prin care complicațiile asociate acesteia să fie prevenite, respectiv impactul asupra calității vieții să fie cât mai redus. Educatorul în diabet are un rol de bază în ecuație, de aceea este foarte important ca acesta să facă parte din echipa multidisciplinară de îngrijire a persoanei cu diabet", a declarat Conf. Univ. Dr. Cornelia Bala, președinte al Asociației Române de Educație în Diabet.

60 de milioane de europeni suferă de diabet

Prof. John Nolan, Directorul Executiv al Forumului European de Diabet a declarat cu ocazia lansării Forumului Român de Diabet: „Peste 60 de milioane de persoane din Europa suferă de diabet, un număr care echivalează cu populația uneia dintre cele mai mari țări din Europa. Felicit România pentru că este prima țară din Europa care lansează un Forum Național de Diabet, ca răspuns la apelul deschis lansat de Forumul European de Diabet. În pofida multor progrese în domeniul cercetării și al tehnologiei în ceea ce privește diabetul, rezultatele clinice rămân slabe. Diabetul continuă să provoace suferințe importante și mortalitate prematură la costuri enorme pentru societate. Numai prin alinierea numeroșilor actori implicați în comunitatea diabetului și prin stabilirea unor priorități strategice va fi posibilă obținerea sprijinului politic și public și îmbunătățirea rezultatelor clinice."

Constituit în urma apelului deschis lansat de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) și de către Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) – Grupul de lucru Diabet, FORUMUL ROMÂN DE DIABET este o platformă de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente. Forumul are ca obiectiv creșterea nivelului de educație și conștientizare cu privire la diabet, prevenția și îmbunătățirea managementului integrat al persoanelor cu diabet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel