Gabriel Diaconu despre prof dr Ovidiu Băjenaru: „Mi-a deschis ochii. Puțini vor mai fi vreodată ca el”

Decese
Psihiatrul Gabriel Diaconu regretă moartea profesorului dr Ovidiu Băjenaru. Spune că este omul care i-a deschis ochii spre arta de a povesti și cel care i-a dat șansa de a se dezvolta în carieră pe când era doar un țânc.

Omul și profesorul Ovidiu Băjenaru și-a pus amprenta pe destinele multora, inclusiv pe a psihiatrului Gabriel Diaconu. Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, acesta povestește ce îi „datorează” regretatului neurolog. 

„A stat de încăpățânat ce era la Universitar până nu a mai putut să respire. Abia atunci a acceptat sa meargă la Balș. Era prea târziu...”

Aceasta este povestea morții profesorului meu de neurologie, doctorul Ovidiu Băjenaru. Titlurile academice sunt redundante. Pentru mine rămâne „domnul profesor”.

Rămâne domnul profesor care mi-a deschis ochii în tot ce presupune arta de-a povesti, nu doar descrie, creierul, nervii ori organele de simț.

Acel om care a îndrăznit să-mi dea o șansă, când eram doar un țânc, să merg și eu la cursul de tulburări ale Mișcării ținut de profesorul Tolosa,

Omul care, când l-am rugat, mi-a scris o scrisoare de recomandare ca sa pot pleca din țară la studii,

Același om care, când m-am întors rezident în clinica lui, m-a tratat drept și egal, și am putut avea opinii divergente, dar totuși echilibrați unul și celălalt în ce înseamnă argumentație medicală,

Un munte de cunoaștere a fost Ovidiu Băjenaru, și puțini vor mai fi vreodată ca el,

Iar cât privește faptul că a luat infecția cu coronavirus, 

Respectiv că a dezvoltat complicații, și corpul lui nu le-a putut surmonta,

Nu are nimic de a face cu ce am pierdut noi, poporul român, astăzi. Un MEDIC.

Cât privește eu...

Mi-a mai plecat un mentor, printre puținii avuți în țara asta.

Mă iertați, dar momentan nu mă simt #medicinromania”, a scris dr Gabriel Diaconu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

maioneza de post foto: freepik@atlascompany
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel