Gripă, avem săptămână epidemică, 14 decese și 90.000 de infecții respiratorii acute

Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 14, de la începutul sezonului până acum. Morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai crescută în urmă cu două săptămâni comparativ cu săptămâna precedentă. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 90963, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).  Ministrul Sănătății a declarat că în acest moment avem o săptămână epidemică, iar dacă vom avea încă 2-3 săptămâni epidemice, va fi declarată epidemie de gripă.

Alte patru decese cauzate de virusul gripal au fost confirmate de ieri până azi de către autoritățile sanitare. Toate erau persoane în vârstă, care nu fuseseră vaccinate antigripal.

O femeie în vârstă de 81 ani, din jud. Arad, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1) a murit în spitalul din Arad. Un bărbat de 69 ani, din jud.Timis, confirmat cu aceleași tip de virus gripal, având condiții medicale preexistente, a decedat tot în spital. În București, un bărbat în vârstă de 71 ani, tot cu probleme medicale existente a decedat.

De la începutul sezonului au fost confirmate 268 cazuri de gripă: 98 cu virus AH1, 53 cu virus AH3, 116 cazuri cu virus A nesubtipat și 1 caz de gripă cu virus B, potrivit INSP, care susține că cea de-a doua săptămână a lunii ianuarie este săptămână epidemică. Numărul infecții respiratorii acute a fost cu 21.3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (74953) și cu 71.6% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (52991).

,,Situația este foarte gravă în acest moment, avem o săptămână epidemică, dacă mai avem 2- 3 săptămâni epidemice putem vorbi de o epidemie. Am trimis o circulară cu ce trebuie să facă fiecare în teritoriu. Triajele epidemiologice zilnice în școli este esențial să se facă de către cadrele didactice, care pot să vadă dacă copiii au simptome, iar părinții să evite să-și trimită copiii la școală dacă observă că aceștia sunt bolnavi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, la Digi24.

Rata pozitivității pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 50%. În săptămâna 7-13 ianuarie 2019 s-au înregistrat la nivel național 1155 cazuri de gripă clinică comparativ cu 80 cazuri înregistrate în aceeași perioadă în 2018. Și numărul Infecțiilor Respiratorii Acute Severe (SARI) a crescut (31), fiind cu 25 mai multe față de săptămâna anterioară și cu 9 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel