Grupa de sânge cu risc mai mare de a face complicații COVID. Dr Mihai Craiu, explicații

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu explică succint un studiu recent care arată că persoanele cu o anumită grupă de sânge au un risc mai mare de a face complicații dacă se infectează cu coronavirus. 

„Date noi vin să dovedească faptul că evoluția clinică spre forme severe nu ține numai de vârstă sau comorbidități, in COVID-19”, scris dr Mihai Craiu, pe pagina de Facebook intitulată Spitalul Virtual pentru Copii.

„Acest studiu efectuat asupra unor populații înrudite cu noi (peste 1600 de pacienți din Italia și Spania) a dovedit că evoluția spre forme grave, cu insuficiență respiratorie, a fost mai frecventă la cei care aveau un anumit profil genetic (link direct studiu)

Care este concluzia studiului publicat în New England Journal of Medicine?

Pacienții cu grup de sânge A II au risc mai mare de a dezvolta forme severe, față de cei care au alt grup de sânge. Iar cei care au O I au risc mai mic decât cei care au alt grup de sânge.

Datele din literatura medicală arată că în România:  

43% din persoane au grup A II, 

16% B III, 

8% AB IV și 

33% O I.

MESAJ DE LUAT ACASĂ - contează în ce vehicul ne aflăm atunci când avem un accident. În România, din păcate, ne aflăm foarte mulți (inclusiv eu) în mașina mică din imagine! Este prudent să respectăm regulile de protecție și igiena mâinilor”, a scris dr Mihai Craiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel