Invitat la al doilea forum HEALTH ROMÂNIA, față în față cu reprezentanții autorităților, Iulian Petre, reprezentant al Coaliției Organizațiilor Pacienților (COPAC), a punctat nevoia pacienților de a avea acces neîngrădit la medicamentele de care au nevoie, atunci când au nevoie.
„Așteptăm cu nerăbdare lista cu cele 21 (de molecule noi, n.r.), poate sunt mai multe, că sigur s-au mai strâns. Avem nevoie de inovative, avem nevoie de acces la generice. Atât inovativele, cât și genericele, au piedici de a intra în această țară. Mi-ați promis că trece planul HIV, vă rog să-l faceți și public”, i-a spus reprezetantul pacienților actualului ministru al Sănătății.
Spre finalul dezbaterii, Iulian Petre și-a exprimat speranța ca lucrurile să-și găsească sustenabilitatea mult căutată.
„În vremurile astea tulburi în care nu prea există o responsabilitate asumată și o dorință de a rămâne, de a pleca, se produc multe drame. Sper ca sfârșitul ăsta de an, începutul viitorului an să avem buget, să avem mecanisme care să repare lucrurile acolo unde nu merg pentru că în momentul în care apar întreruperi de tratament apar lipsuri prin spitale, acestea se rezolvă cu heirupul. În momentul în care nu ai cum să faci acest heirup e dezastru”, a punctat liderul COPAC.