Iulian Petre (UNOPA): Pandemia COVID a blocat pacienții HIV la poarta Spitalelor de Boli Infecțioase

Iulian Petre, manager UNOPA FOTO: DC Group
EXCLUSIV
Pandemia izbucnită în februarie afectează grav accesul pacienților HIV la consultații și analize, pentru că spitalele de Boli Infecțioase sunt dedicate acum pacienților cu COVID-19, arată Iulian Petre, directorul executiv al UNOPA. Iar tratamentele și le primesc, efectiv, la poarta spitalelor!

Cele mai importante ONG-uri, asociațiile de pacienți au trimis autorităților din Sănătate, adică  Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Comisiilor parlamentare de Sănătate, un document care conține recomandări pentru acțiuni imediat necesare celor seropozitivi. Printre altele, prin document se cer: acces garantat la tratament, consultații, controale de rutină și consiliere în timpul pandemiei COVID-19. 

„A fost un demers mai amplu, au fost dezbateri regionale cu toate centrele HIV/SIDA regionale, am evaluat împreună cu medicii și cu partenerii din acest proiect situația pacienților cu HIV în perioada pandemiei, și s-a construit astfel această Cartă Albă, acest document prin care cerem, cu toții, autorităților să ia măsuri urgente pentru ca pacienții cu HIV să aibă garantat accesul la tratament, la servicii medicale, la consultații”, a spus, EXCLUSIV la dezbaterea online DC Medical organizată de Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Iulian Petre, directorul executiv UNOPA (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA)

Cele mai mari probleme sunt la accesul la medicii de specialitate, la consultații și la analizele pe care pacienții HIV trebuie să și le facă frecvent pentru a putea ține infecția sub control. 

Tratamentul, eliberat la poarta spitalului

„După cum știm cu toții, spitalele de boli infecțioase, unde ei au fost tratați, în ultimii 30 de ani de infecție HIV în România – doar în spitalele de boli infecțioase-, toate au fost transformate în spitale de primă linie în pandemia COVID. Asta le-a blocat accesul în interiorul spitalelor, sunt mulți care nu au mai reușit să ajungă să fie consultați de către medicii lor. Tratamentul s-a eliberat, s-a găsit soluții pentru eliberarea tratamentelor. De multe ori, acesta se eliberează la poarta spitalelor, la cortul de triaj. Marea problemă, în schimb, o constituie consultațiile, legătura cu medicul și analizele specifice de monitorizare. Am cerut Ministerului și autorităților găsirea de soluții pentru ca pacienții să nu fie lăsați deoparte.

Știm că pandemia COVID este un lucru care ne-a complicat tuturor viețile, dar nu este cazul să lăsăm în urmă ceilalți pacienți cronici. Pacienții cu HIV au nevoie de monitorizare, au nevoie de relație directă cu medicul, iar în momentul în care au o problemă de sănătate, au nevoie de internare. Din păcate, în acest moment, foarte, foarte greu, aproape imposibil este să te internezi dacă ai HIV într-un spital de boli infecțioase. Mai sunt doar câteva locuri, câteva spitale care au reușit să creeze circuite separate și se pare că pandemia se extinde.

Doar o treime din pacienți au avut acces la analize

Am crezut că lucrurile încep să dea înapoi dar toamna asta, iarna asta, ne copleșește practic. Sunt pacienți care așteaptă cu orele, în curtea spitalelor, în aer liber, pentru tratament, pentru consultație sau pentru niște analize. Foarte puțini au reușit să-și facă analizele de monitorizare în acest an. Practic, o treime dintre ei au avut acces aceste analize, și e nevoie de măsuri. Asta ceream autorităților, ceream Ministerului să facă pașii necesari în asigura accesul la tratament”, a arătat Iulian Petre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel