Medicină dentară: programe pentru viitori studenți din medii defavorizate

Medicină dentară
Prof. dr. Norina Forna, decan al Facultății de Medicină Dentară din Iași, a fost invitată la Interviurile DC Medical. Printre altele, ea a vorbit despre o serie de proiecte în derulare. Emisiunea a fost transmisă pe canalele Facebook și Youtube ale DC Medical. 

Norina Forna a vorbit la Interviurile DC Medical despre evoluția medicinei dentare, despre nivelul la care a ajuns în alte țări, dar și ce evoluție a avut în România. Printre altele, ea a enumerat o serie de proiecte care se derulează în cadrul Universității, printre care și acela al cooptării viitorilor studenți din medii defavorizate.

Pe lângă echipamentele robotizate care îi ajută pe studenți să simuleze diferite proceduri medicale, ea a mai vorbit despre un ghid de pregătire a personalului în abordarea pacientului cu dizabilități. Trebuie spus că la Iași există echipamente medicale robotizate care îi ajută pe studenți să simuleze, practic, proceduri medicale, computerizat, înlocuind, chiar materiale precum cele folosite la amprenta dentară, la realizarea protezelor. Aceste materiale sunt înlocuite cu imagini digitale, realizate computerizat, după care se va realiza modelul protezei.

„Toate echipamentele respective la acel moment au însemnat 16 milioane de euro, incluzând programele de formare și, bineînțeles,  antrenând un număr de peste 10.000 de studenți, pentru că au coparticipat mai multe universități și chiar parteneri europeni, am avut din Frankfurt și, de asemenea, din Ungaria, Szeged și în acest context am putut realiza programe paralele, o evaluare paralelă a pregătirii lor și chiar utilizarea unor programe noi care la acel moment nu existau în România, de abordare a pacientului dizabilitat, de realizare a unui ghid de pregătire a personalului în vederea abordării unui astfel de pacient”, a menționat ea.

De altfel, Norina Forna este autorul unui astfel de ghid.

„La momentul când l-am elaborat, a însemnat o primă direcție de pregătire în acest sens, iar pentru programele asistate de computer, de asemenea, în România a fost o primă formă de simulare modernă, comparabilă cu cea din SUA”, a explicat ea.

Ea a mai arătat că există proiecte care îi vizează pe viitorii studenți, elevi ce provin din medii defavorizate. „Universitățile aplică pentru astfel de proiecte din cadrul Ministerului Educației, finanțate de Banca Națională. Desigur că grație acestor aplicații am putut beneficia de ideea creării unor exerciții - ca să spunem așa - în teren, prin care elevul poate deveni actor al viitoarei poziții pe care poate să o ocupe, devenind student și găsind cadrul necesar în care să se inițieze, să vadă în ce constă primul an, să realizeze o integrare în partea didactică și văzând spre ce și cum este văzut drumul său, dacă poate îmbrățișa o carieră de acest gen sau nu și, bineînțeles, fiind antrenat în tot circuitul pe care poate să-l urmeze un viitor student: cantină, cămin și bolbliotecă sau alte activități, pe lângă cele universitare în care poate să lucreze. Iată, este un scenariu pe care noi îl creăm într-o școală de vară, iar elevul cu probleme - mă refer la situații speciale, de imposiblitate de a fi finanțat într-o familie din diverse motive, situații critice pe care le are, dar care este în felul acesta introdus în atmosfera respectivă și, ce este mai important, capătă inclusiv testele grilă pe care să vadă dacă le poate pregăti pentru admintere”, a mai spus ea în emisiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel