Metodă de întinerire a rinichilor, care ar elimina dializa, descoperită în Israel

Rinichi  FOTO: Pixabay
O echipă de oameni de ştiinţă din Israel a descoperit o metodă de întinerire a rinichilor, care are potenţialul de a elimina în viitor necesitatea dializei, a anunţat miercuri Centrul Medical Sheba.

Rinichi, dializă. Într-un studiu publicat în jurnalul Cell Reports, cercetătorii au demonstrat că întinerirea rinichilor şi îmbunătăţirea funcţiei renale sunt realizabile printr-o metodă ce utilizează celulele stem ale pacientului. Anterior, s-a descoperit că rinichiul adult se poate reînnoi în timp prin activitatea coloniilor de celule noi utilizate pentru înlocuirea celulelor renale nefuncţionale şi deteriorate.

În studiul recent, echipa de oameni de ştiinţă a dezvoltat o nouă metodă, ce permite extragerea unor astfel de celule renale sănătoase din rinichii afectaţi de boală. Aceste celule sunt dezvoltate în număr mare în laborator şi, prin generarea de culturi tridimensionale numite ''sfere renale'', prezintă o funcţie îmbunătăţită pentru a genera ţesut renal nou şi pentru a înlocui celulele afectate, potrivit Agerpres.

Celulele sunt administrate în rinichi, ceea ce le permite să-l reconstruiască, să influenţeze pozitiv celulele vecine şi să îmbunătăţească funcţia renală. Deoarece tehnologia recent dezvoltată se bazează pe celulele stem ale pacientului, depăşeşte problemele asociate respingerii prin răspuns al sistemului imunitar.

Metoda, testată cu succes pe şoareci, a condus la îmbunătăţirea funcţiei renale la rozătoarele care au beneficiat de acest tratament. Rezultatele vor fi studiate în continuare în studii clinice pe pacienţi cu insuficienţă renală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel