Mihaela Baltă, Societatea Națională de Medicina Familiei: „Pacientul cu fibrilație atrială ar trebui diagnosticat în cabinetul medicului de familie"

Boli cardiovasculare     FOTO: pexels.com
EXCLUSIV
Mihaela Baltă, șef de lucrări la Catedra de Medicina Familiei de la UMF București, reprezentant al Societății Naționale de Medicina Familiei, invitată la dezbaterea DC Media Group despre prevenția în sănătate, susține că medicii de familie ar trebui să facă prevenție primară, nu secundară sau terțiară cum se întâmplă acum.

Mihaela Baltă, medic, familie. Mihaela Baltă este reprezentant al Societății Naționale de Medicina Familiei și șef de lucrări la Catedra de Medicina Familiei de la UMF București. La dezbaterea „Prevenția în Sănătate. De la deziderat la fapte", organizată astăzi, 5 iunie, de DC Media Group, aceasta a declarat că medicul de familie ar trebui să depisteze fibrilația atrială în cabinet.

„Apropo de fibrilația atrială este locul nostru al medicilor de familie să facem prevenție, în primul rând primară. Din nefericire, în momentul de față facem prevenție secundară, și chiar terțiară. De foarte multe ori, fibrilația este depistată de către colegul neurolog. Cel mai mare procent al pacienților cu fibrilație au fost identificați în secția de Neurologie, ceea ce este de nepermis. Pacientul cu fibrilație atrială ar trebui diagnosticat în cabinetul medicului de familie", a declarat Mihaela Baltă.

Mihaela Baltă, medic, familie: „Nu întotdeauna poți să pui diagnostic de fibrilație cu un stetoscop"

Potrivit sursei citate, depistarea fibrilației artriale nu se poate face cu stetoscopul și ar fi nevoie ca medicii de familie să aibă în cabinete un aparat numit electrocardiograf, însă nu au bani să și-l procure.

„Cum putem face asta? Examen clinic facem, nu numai la cei peste 65 de ani le facem o ascultare de cord așa cum ne arată ghidurile. Noi îi examinăm pe toți pacienții care se prezintă la cabinet. Din păcate, tinerii nu se prezintă. Aici este problema. Nu putem să facem decât un screening oportunist. Să vedem pacientul când vine pentru cu totul altceva, pentru adeverință și noi să-l dezbrăcăm și să-i spunem: stai puțin că trebuie să te și văd. (...) Nu întotdeauna poți să fii capabil în orice moment și în orice caz să pui diagnostic de fibrilație cu un stetoscop. Poți diagnostica o aritmie, mai departe să vezi dacă este fibrilație sau este altă aritmie ți-ar trebui un electrocardiograf", mai precizează Mihaela Baltă.

Mihaela Baltă, medic, familie: electrocardiograf

Recent a întrebat un mare grup de medici de familie din București, aflați la un curs de specializare în cardiologie, câți au electrocardiograf în cabinete. Răspunsul: niciunul.

„Un electrocardiograf în cabinet ar fi necesar. De ce nu avem? Trebuie să mi-l cumpăr singură din banii mei. (...) Este un serviciu nedecontat de Casa de Asigurări, deci totul muncă patriotică din banii mei. În momentul de față, medicii de familie nu au bani. Abia își pot plăti asistenta pentru că în spital sunt salariile mult mai mari și foarte mulți dintre noi lucrăm împărțind o asistentă", adaugă reprezentantul Societății Naționale de Medicina Familiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel