Mihail Lala, OK Medical: 90% din testarea COVID-19 se face la PRIVAT! Autoritățile, blocate ca-n dilema măgarului

Teste COVID. Foto: Pixabay
EXCLUSIV
În plină pandemie COVID, când de fapt testarea se face masiv la privat nu la stat așa cum ni se dă de înțeles, suntem blocați în aceiași dilemă pe care o aveam și acum 30 de ani: dacă suntem de stânga sau de dreapta, a arătat Mihail Lala, managerul OK Medical. 

„Știu din proprie experiență, în ceea ce privește testarea RT - PCR, a fost o luptă cumplită și de durată până când am reușit să obținem autorizațiile necesare recoltării în condițiile în care recoltarea pe care o facem este la standarde, aș putea spune, peste cele internaționale. A durat! Birocrația în România ne omoară!” a punctat Mihail Lala, managerul OK Medical. 

Tot el dă și vestea bombă. În condițiile în care autoritățile ne tot spun că au o capacitate de testare de circa 50.000 de teste pe zi, dar n-au făcut niciodată atâtea în 24 de ore, managerul clinicii OK Medical spune că de fapt statul se laudă cu ce face privatul. 

„În momentul acesta, aproximativ 90% din testele PCR care se fac sunt făcute de laboratoare private!”, a dezvăluit Mihail Lala. 

„Cred că ar trebui să ne hotărâm acum, la 30 de ani de la Revoluție, pe ce parte a baricadei ne situăm; suntem de stânga sau suntem de dreapta. Dacă suntem de stânga, atunci trebuie să mergem pe un sistem centralizat de stat, în care susținem, că vorbim de medicină, un sistem de sanitar de stat foarte bine pus la punct, sau suntem de dreapta și atunci lăsăm, creăm un environment, astfel încât jucătorii privați să poată să dezvolte servicii medicale. Noi în momentul ăsta suntem undeva între. Știți dilema măgarului care rămâne nemâncat între două căpițe de fân? Exact în dilema asta suntem! Nu suntem nici de stânga, nici de dreapta, din punct de vedere al managementului, toți încercăm să ne protejăm scaunele, încercăm să pasăm pisica în brațele celuilalt”, a arătat managerul OK Medical.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel