Ministrul Sănătății: când ne vom putea relua viața de dinaintea pandemiei

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru  FOTO: captură Antena 3
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat pașii care se vor face în relaxarea măsurilor și când ne vom putea relua viața de dinainte de pandemie.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că până la sfârșitul lunii iulie am putea reveni la viața normală. Restricțiile, însă, se vor relaxa treptat: terasele s-ar putea deschide chiar de la 1 iunie, după cum spune Nelu Tătaru. 

Potrivit Antena 3, restaurantele ar urma să se deschidă începând din data de 15 iunie. 

”Pentru prima etapă, la 1 (iunie n. r.) avem o deschidere a teraselor. Dacă lucrurile pornesc normal, de la 15 ne gândim să deschidem și plajele. Suntem într-un moment în care, odată cu măsura de relaxare, avem și puterea de gestionare a unor evenimente neplăcute. Poate lumea nu înțelegea, dar fiecare măsură de relaxare implică și riscul de contaminare comunitară”, a declarat Nelu Tătaru. 

Autoritățile au făcut un plan care va fi adoptat în mai multe etape. 

În prima etapă, începând cu 1 iunie 2020, va fi permisă servirea produselor alimentare la terase sau spații deschise din exteriorul incintelor unităților de alimentație publică, fără acces al persoanelor din exterior.   

 

În a doua etapă, începând cu 15 iunie 2020, va fi permisă servirea produselor alimentare și în interiorul unităților, cu excepția celor în care sunt organizate evenimente. 

În a treia etapă, începând cu 1 iulie 2020, sunt permise toate activitățile de servire și consum al produselor alimentare, în spațiile de servire a mesei din interiorul și exteriorul tuturor unităților de alimentație publică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel