Ministrul Sănătăţii anunță înființarea celui mai mare centru de vaccinare din țară

Vlad Voiculescu
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat, marți, 19 ianuarie, înființarea celui mai mare centru de vaccinare din România.

„Suntem în cel mai mare centru de vaccinare din Bucureşti şi din ţară, în momentul acesta. Să avem noi vaccin cât putem vaccina aici”, a afirmat el.

„Principala limitare, aşa cum am încercat să transmit în ultimele zile, este cea a numărului de doze de vaccin disponibil. Practic, în Bucureşti, avem capacitate dublă de vaccinare faţă de vaccinurile disponibile în acest moment. Numărul de vaccinuri care ne sunt disponibile şi ne vor fi disponibile în săptămânile şi lunile următoare va creşte consistent de la o săptămână la alta, dar, în momentul acesta, capacitatea de vaccinare, adică locurile amenajate şi personalul pe care îl avem deja organizat şi care în altă parte încă se organizează, este deja mai mult decât suficientă pentru numărul de vaccinuri pe care îl avem disponibil”, a explicat ministrul.

România stă bine, spre deosebire de alte țări

 

„Sunt alte ţări în această lume care nu au văzut o doză de vaccin. O prietenă din Japonia îmi spunea zilele trecute că în Japonia vor ajunge vaccinuri abia din luna martie, cel mai probabil. Avem privilegiul de a fi parte a unui club select şi anume comunitatea europeană şi asta ne dă acces la cantităţi limitate în acest moment la vaccin, dar vor fi cantităţi din ce în ce mai mari din aceste vaccinuri. Ştim că cei de la Pfizer şi-au mărit capacitatea de producţie şi vor livra mai multe vaccinuri din primul trimestru. Şi alte vaccinuri sunt în curs de aprobare de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, nu se pune problema de o limitare voluntară a numărului de vaccinuri în acest moment, ci, pur şi simplu, ne adaptăm unor realităţi. Realitatea este că România deja a început să vaccineze, România deja a primit vaccin, e un privilegiu şi lucrurile evoluează”, a adăugat Vlad Voiculescu.

Ministrul Vlad Voiculescu a vizitat împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, centrul de vaccinare de la Romexpo din Capitală, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel